162
Consilierii locali din Arad s-au întrunit, ieri, în şedinţă extraordinară, pentru a aproba susţinerea financiară, în perioada 2016-2026, a participării Aradului la competiţia pentru titlul ”Capitală Europeană a Culturii” în 2021, în condiţiile în care dosarul de candidatură trebuie depus la Ministerul Culturii până vineri, potrivit Mediafax. Proiectul, care a fost aprobat cu 16 voturi ”pentru” şi două abţineri, prevede că până în 2026 municipalitatea va cheltui peste 130 de milioane de euro în acest scop, cea mai mare parte a finanţărilor urmând să meargă în infrastructura culturală. Conform hotărârii adoptate, pentru implementarea proiectului de candidatură se estimează că vor fi cheltuiţi 16 milioane de euro până în 2022. Între alte cheltuieli, proiectul prevede şi achiziţia unor imobile de importanţă locală, care sunt în proprietatea unor persoane sau firme. Astfel, este vorba despre Teatrul Vechi, Casa Hirschl, Turnul de Apă, Casa Marta, Fabrica Teba şi Cazinoul, toate fiind declarate monumente istorice. Pentru achiziţia şi reabilitarea acestor imobile ar urma să se plătească aproximativ 17 milioane de euro. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a precizat că sumele pentru fiecare obiectiv în parte sunt estimative, urmând să se poarte negocieri cu proprietarii. ”Proiectul aprobat confirmă că Primăria are o strategie clară pentru susţinerea culturii, indiferent dacă vom câştiga sau nu titlul de Capitală Culturală. Vorbim de investiţii directe şi indirecte în cultură şi patrimoniu”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.