177
Din soldul total de 48 miliarde de lei credite acordate de banci pentru locuinte, jumatate sunt prin programul Prima casa, astfel incat garantia de 50% asigura bancilor o plata certa pentru credite de 12 miliarde de lei, potrivit ZF. Bancile participante la programul Prima casa au acordat din 2009 incoace peste 150.000 de credite pentru achizita de locuinte garantate de stat, in valoare de 25 miliarde de lei (6 mld. euro , iar 2015 se prefigureaza a fi cel mai bun an de la lansarea programului, potrivit datelor transmise de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri la solicitarea ZF. Numarul creditelor imobiliare depaseste 300.000, cu o valoare cumulata de 48 mld. lei. Aceasta inseamna ca programul Prima casa ajunge sa reprezinte jumatate din tot ce inseamna credite de locuinte in Romania. Doar in primele sapte luni din acest an, bancile au acordat credite Prima casa de 735 mil. euro, adica o medie lunara de 105 mil. euro, cererea fiind inca destul de ridicata, desi pe piata au aparut tot mai multe oferte standard cu dobanzi la niveluri similare. Principalul avantaj al programului Prima casa este avansul, de numai 5%, dar si acesta dispare treptat.