200
Cererea de locuinţe pe piaţa secundară din Republica Moldova ar putea consemna o scădere pentru a doua jumătate a anului 2015, ca urmare a crizei economice, reducerii transferurilor de mijloace băneşti în favoarea persoanelor fizice şi deprecierii monedei naţionale. Prognozelor experţilor imobiliari indică o scădere treptată a preţurilor, în funcţie de stabilitatea cursului leului moldovenesc, potrivit Agenţiei Naţionale de Ştiri din Moldova, Moldpres. Piaţa imobiliară reacţionează inerţial, astfel că aceşti factori negativi ar putea să aibă un impact peste câteva luni, apreciază reprezentanţii Bursei Imobiliare „Lara”. Cel mai probabil, cumpărătorii vor amâna achiziţionarea unei noi locuinţe până la stabilizarea pieţei de profil. Specialiştii companiei imobiliare din Chişinău presupun că s-ar putea produce o scădere treptată a preţurilor, în funcţie de stabilitatea cursului leului, volumul creditelor restante şi situaţia politică din ţară. Locuinţele tranzacţionate pe piaţa secundară s-au ieftinit cu 1,4 la sută până la 572 euro pe metru pătrat, în prima jumătate a anului 2015. Astfel, de exemplu, un apartament cu o singură cameră este vândut la un preţ mediu de 21.000 – 24.000 de euro, o locuinţă cu două camere situată în blocurile cu nouă etaje – 30.000 – 35.000 de euro, iar un apartament cu trei camere ajunge să coste în medie 35.000 – 40,000 de euro. De menţionat că uşoara scădere a preţurilor locuinţelor din Moldova urmează unei perioade de stagnare care a durat mai bine de un an, cu preţurii medii consemnate pe piaţa secundară de 580 de euro pentru metrul pătrat construit. Criza din sectorul bancar a influenţat direct politica de preţuri şi creditarea ipotecară, notează experţii Bursei „Lara”. Transferurile de mijloace băneşti s-au redus în ultimele luni cu circa 30 la sută, o diminuare la fel de sensibilă, de 30 la sută, a înregistrat şi volumul creditelor ipotecare acordate de băncile comerciale, ca urmare a scumpirii împrumuturilor.