Repers

216

Cseke Attila: Consolidăm seismic noi obiective de investiții

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Ministerul Dezvoltării consolidează seismic 7 noi obiective prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat contractele de finanțare care asigură resursele financiare pentru aceste investiții.

Astfel, Ministerul Dezvoltării va acorda aproape 100 de milioane de lei pentru consolidarea și creșterea performanței energetice la 5 blocuri de locuințe din sectorul 3 al Capitalei, peste 12 milioane de lei pentru consolidarea și reabilitarea termică a unui bloc de locuințe din comuna Vârfuri (jud. Dâmbovița), și, de asemenea, peste 2 milioane de lei vor fi alocate pentru reabilitarea integrată a clădirii consiliului local din comuna Drăcșenei (jud. Teleorman).

“Prin cele patru programe de consolidare a clădirilor cu risc seismic, create în perioada 2022-2023, avem deja în derulare 103 proiecte care vizează siguranța seismică a locuințelor și clădirilor publice, iar, din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, vom consolida seismic alte 39 de blocuri de locuințe și 165 de clădiri publice”, a conchis ministrul Cseke Attila.

De ieri, România are prima hartă cu unitățile administrativ-teritoriale vizate de riscul seismic, care vor putea cere finanțare de la minister pentru consolidarea clădirilor. Aceasta poate fi accesată pe pagina Ministerului Dezvoltării, la https://www.mdlpa.ro/subarticles/8/hartariscseismic. (Foto: Freepik)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2