100
Recent va fi publicat Ghidul final de alocare a fondurilor pentru creșterea competitivității în construcții, conform calendarului estimativ al apelurilor publicat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est 2021-2027.
Acest apel de proiecte se aplică investițiilor realizate în cele șase județe din Regiunea Sud Est, respectiv: Vrancea, Buzău, Brăila, Galați, Tulcea și Constanța (exceptând teritoriul ITI Delta Dunării) de către microîntreprinderi în mediul urban, de către întreprinderi mici și mijlocii în mediul urban sau rural.
Activități eligibile:
construcția/ modernizarea/ extinderea spațiului de producție/ servicii ale IMM-urilor;
dotare cu active corporale;
dotare cu instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie;
dotare cu active necorporale;
activități din domeniul economiei circulare.
Valoarea maximă a asistenței financiare nerambursabile este 1.500.000 euro.
Valoarea minimă a asistenței financiare nerambursabile solicitate pentru un proiect, este de 220.000 euro.
Criterii eligibilitate:
🤝Investiția se va realiza în mediul urban sau în satele aparținătoare de către microîntreprinderi, în mediul urban sau rural de către întreprinderi mici și mijlocii;
🤝 Domeniul în care se realizează investiția este eligibil în cadrul programului;
🤝 Solicitantul a desfășurat activitate cel puțin un an fiscal integral, nu a avut activitatea suspendată în anul curent sau anterior depunerii cererii de finanțare și a înregistrat profit din exploatare în anul 2024;
🤝 Solicitantul a înregistrat un număr mediu de angajați de cel puțin 1 în anul anterior depunerii cererii de finanțare și își asumă menținerea cel puțin a numărului mediu de locuri de muncă înregistrat în anul anterior depunerii proiectului pe toată perioada de evaluare, contractare, implementare și durabilitate.
Pentru a beneficia de evaluarea gratuită disponibilă accesând butonul de mai jos, vă rugăm să ne trimiteți bilanțul anului 2024, împreună cu certificatul constatator actual, la adresa de e-mail [email protected]