228
In urma semnarii la sfarsitul lunii mai a contractului de colaborare intre Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania si Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu din Bucuresti, reprezentantii celor două institutii s-au intrunit pentru a trasa ideile principale asupra a ceea ce va cuprinde Ghidul ROMEPS si plusul de informatie necesar pe care îl va aduce, atat studentului-arhitect, cat si fiecarui participant implicat in procesul de termo-izolare a unei cladiri. Aflat inca in stadiul de proiect, acest manual va cuprinde principiile de evaluare a sistemelor de polistiren expandat, luandu-se insa in calcul strict polistirenul expandat, certificat si acreditat, cu o fisa tehnica asumata de un for de specialitate. Prezent la întâlnire, domnul Mihai Damian, Integrated Quality Manager in cadrul firmei de termoizolatii AUSTROTHERM, care impreuna cu directorul executiv ROMEPS, Mihail Stefan, au detaliat drumul pe care il va parcurge fisa tehnica a materialului care urmeaza a fi utilizat, de la producator, direct in suportul de curs al studentului, precum si in mainile proiectantului, arhitectului, inginerului, constructorului, aici integrand atat coordonatorul de echipa, cat si mesterii. Practic, prin conceperea si publicarea acestui ghid se urmărește educarea specialiștilor, inca de pe bancile facultatii, a studentului aflat la inceput de drum, care isi doreste sa invete detalii tehnice pe care sa le puna in practica in viitoarea cariera, dar pe care sa le si poata asocia cu realitatea de care se va lovi abia dupa finalizarea stadiului de invatacel. Desi, prin denumirea sa, se presupune ca doar cei ce inca nu detin o diploma care sa-i certifice pe piata constructiilor, ar avea nevoie de acest manual, totusi acesta nu ramane doar la stadiu de material didactic, ci se merge mai departe, dorind sa se patrunda si pe piata propriu-zisa. Daca inainte de a iesi pe portile facultatii studentului nu i se poate reprosa proasta executie a unei lucrari avand ca obiect termo-izolvatia unei cladiri, el neavand autorizatia efectiva de a realiza o astfel de lucrare, lucrurile stau insa diferit in cadrul unui proiect ce are drept subiecte persoane acreditate, ce au obligatia de a cunoaste in detaliu specificatiile tehnice ale fiecarui produs, spre evitarea unei executii neconforme. Asa cum subliniaza si doamna Ana-Maria Dabija, titularul departamentului de stiinte tehnice din cadrul UAUIM, prezenta de asemenea in cadrul intalnirii, consumatorul final tinde sa atribuie in totalitate vina produsului utilizat intr-o anume lucrare, in cazul de fata polistirenului expandat, si nicidecum executantului, care din lipsa de informatie, a condus gresit operatiunea de anvelopare. Astfel, beneficiarii acestui Manual vor lua contact, inainte de orice punere in executie, cu specificatiile tehnice ale fiecarui produs, riscurile compromiterii lucrarii scazand cu mult, incercandu-se prin acest mod o consolidare a pietei.