Guvernul a modificat şi completat recent normele de implementare a programului „Prima Casă“, astfel că beneficiarul care schimbă o locuinţă cu una mai mare trebuie să utilizeze sumele obţinute din vânzarea casei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul programului pentru lichidarea creditului acordat iniţial, locuinţa putând fi închiriată sau folosită ca sediu social. Iată care sunt modificările aduse pentru Prima Casă 2015. Noile norme reglementează posibilitatea pe care o au beneficiarii programului de a trece de la o locuinţă mai mică la una mai mare, fie ca valoare, fie ca suprafaţă, posibilitate introdusă la începutul acestui an, dar şi unele aspecte tehnice rezultate din practica derulării programului. Prima Casă 2015. În cazul trecerii de la o locuinţă mai mică la una mai mare, garanţiile pentru achiziţionarea/construirea unei noi locuinţe în cadrul programului sunt garantate cu ipotecă legală de rang I asupra noii locuinţe, în favoarea statului român şi în favoarea finanţatorului, proporţional cu procentul de garantare. Ipoteca este valabilă pe toată durata finanţării, cu notarea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani şi a interdicţiei de grevare cu sarcini pe toată durata garanţiei. Utilizarea noului credit „Prima Casă“ se va face exclusiv pentru achiziţionarea/construirea noii locuinţe în cadrul programului, cu condiţia lichidării creditului acordat iniţial, până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe. Prima Casă 2015. Valoarea noii locuinţe achiziţionate/construite trebuie să fie mai mare decât valoarea primei locuinţe, la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul programului. „Având în vedere solicitările apărute în practică din partea beneficiarilor programului, actul normativ prevede posibilitatea înscrierii în contractul de garantare şi de credit a soţului/soţiei, în situaţiile în care actul de căsătorie a intervenit ulterior achiziţionării locuinţei în cadrul programului. De asemenea, ca urmare a solicitărilor mai multor beneficiari, se aliniază prevederile Programului la cele ale noului Cod Civil în ceea ce priveşte posibilitatea separaţiei bunurilor prin convenţie matrimonial“, precizează Guvernul.