196

Industria constructiilor a pierdut 230.000 de angajati!

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Anul 2015 a însemnat o gură de oxigen pentru piaţa con¬strucţiilor. Cu o creştere a lucrărilor de construcţii de peste 10% în primele şase luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2014, se poate spune că industria de profil a văzut luminiţa de la capătul tunelului şi se pregăteşte de noi creşteri, potrivit unei analize reaizate de ZF. Dar aici intervine paradoxul: în timp ce banii privaţi împing piaţa construcţiilor către revenire, pe de altă parte investiţiile publice întârzie să apară şi trag în jos industria, afectând în continuare companiile de profil. Numai în luna august, doi dintre cei mai mari constructori cu acţionariat românesc au intrat în insolvenţă, unul dintre ei declarând în mod public că nu reuşeşte să-şi încaseze banii pe lucrări la timp, ceea ce i-a afectat circuitul de cash din firmă. Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, companiile care activează în domeniul construcţiilor de clădiri, al lucrărilor de infrastructură şi industriale, respectiv al lucrărilor speciale au încheiat anul trecut cu un număr total de 343.000 de angajaţi, în scădere cu aproape 3% faţă de 2013 şi cu 40% faţă de anul de boom 2008. Cu alte cuvinte, de la debutul crizei de pe statele de plată ale constructorilor au dispărut 230.000 de oameni.La un salariu mediu net lunar de circa 300 de euro în construcţii, înseamnă că circa 69 de milioane de euro au dispărut lunar din potenţialul de consum la nivel naţional prin dispariţia acestor angajaţi. Sau aproape 830 de milioane de euro anual. Aceasta este cifra tristă din industria construcţiilor şi care arată de fapt dimensiunea socială tragică a căderii sectorului de profil pe timp de criză. Iar noile insolvenţe ale marilor nume din industria aceasta nu fac decât să confirme una dintre temerile multora: sectorul construcţiilor mai are până să iasă definitiv din criză.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2