185

Manifestatie la Bucuresti impotriva construirii Mega Moscheii

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Zeci de oameni, printre care mai multi membri si simpatizanti ai miscarii nationaliste Noua Dreapta, au protestat ieri seara, fata de construirea unei moschei de mari dimensiuni la Bucuresti. Protestatarii s-au adunat ieri, de la ora 19.00 in Piata Universitatii din Capitala. Au venit la acest miting autorizat cateva zeci de oameni, desi pe pagina de Facebook care anunta manifestatia isi anuntasera participarea aproape doua mii de persoane. Cei care au iesit in strada cer autoritatilor sa anuleze Hotararea de Guvern 372/2015, prin care un teren de peste 11.000 mp din zona Romexpo a fost donat de catre statul roman Turciei, pentru construirea unei moschei de mari dimensiuni. Manifestantii au strigat "Neamul romanesc nu e pasalac turcesc", "Romania, tara ortodoxa" si i-au huiduit pe Victor Ponta si pe "pastorul adventist Gadea", pentru ca "prezinta sondaje mincinoase". Printre protestatari, un preot ortodox, imbracat intr-o ie legata cu un brau tricolor, a spus ca nu e de acord cu construirea moscheii, pentru ca "bugetul actual al Romaniei nu permite o asemenea constructie" si "in momentul acesta ar fi mult mai utile scoli sau spitale", potrivit Adevarul.ro Protestatarii strang semnaturi pentru organizarea unui referendum prin care bucurestenii sa spuna daca sunt de acord cu acest proiect. Ei au tinut discursuri nationaliste, au scandat „Romania, tara ortodoxa!” si au purtat pancarte cu lozinci prin care acuza Turcia ca vrea sa controleze Romania si sa-si extinda influenta in zona prin construirea acestei moschei, care ar urma sa gazduiasca si o universitate islamica. Demonstratia s-a incheiat in jurul orei 20.30, fara incidente. La final, tinerii au intonat rugaciunea „Tatal Nostru”. Muftiul Muurat Iusuf, seful Cultului Musulman din Romania, a declarat pentru Agerpres ca pentru construirea acestui proiect Turcia va aloca aproximativ trei milioane de euro. Liderul musulman precizeaza ca moscheea, care ar urma sa aiba aproximativ 1.500 de locuri, va avea de asemenea si anexe, inclusive o cantina sociala cu o suta de locuri si doua sali de curs pentru predarea Coranului. Fondurile pentru constructie vor fi asigurate de statul turc. Singura conditie pe care a impus-o Guvernul este ca lucrarile de constructie a moscheii sa inceapa in trei ani. In schimbul terenului de la Romexpo, autoritatile de la Ankara au promis punerea la dispozitie, la Istanbul, a unor terenuri pentru construirea unei biserici romanesti si a unui cimitir, pentru romanii care traiesc acolo, adauga muftiul Iusuf, citat de Agerpres.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2