175

Pasajul rutier de la Piata Sudului, amanat pana in decembrie 2018!

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB a votat ieri prelungirea perioadei de realizare a proiectului de ,,modernizare infrastructură rutieră Piaţa Sudului“ până la data de 31 decembrie 2018, adică cu doi ani faţă de perioada stabilită iniţial pentru darea lui în funcţiune. Pasajul - cea mai mare lucrare de infrastructură din Bucureşti realizată şi cu bani europeni - trebuia să fie funcţional începând cu 31 decembrie 2015. Termenul de dare în folosinţă a fost amânat apoi până în iulie 2016, apoi până în octombrie şi, iată, ieri a primit un al patrulea termen - finalul lui 2018. Pasajul costă 123 mil. lei (27 mil. euro , din care 17 mil. lei au însemnat finanţare UE. ,,Acesta este termenul maxim de finalizare a obiectivului de investiţii, dar se referă la partea de finanţare. Mi-e greu să spun o dată exactă când se va finaliza efectiv realizarea acestui proiect”, a declarat Florin Legea, director excutiv al Direcţiei de Transporturi, Drumuri şi Sistematizare a Circulaţiei din cadrul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti. Lucrările la pasajul de la Piaţa Sudului au început în primăvara anului 2014.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2