Piata de arhitectura valoreaza putin peste 200 de milioane de euro, se arata intr-o analiza efectuata de Ziarul financiar. Potrivit datelor culese din piata, companiile care activeaza in domeniul arhitecturii auinregistrat o cifra de afaceri cumulata de 869 de milioane de lei (aproape 200 de milioane de euro in 2013, in acest sector activand peste 4.700 de firme, dintre care 3.500 consemneaza cifra de afaceri peste 0 lei, potrivit unor informatii de la Ministerul Finantelor. In ansamblu, profitul net al firmelor care activeaza sub codul CAEN 7111 - Activitati de arhitectura - s-a ridicat la 143 de milioane de lei in 2013, ceea ce inseamna ca marja medie in aceasta industrie se ridica la 16%, potrivit calculelor ZF. In acest domeniu lucreaza aproape 9.000 de oameni. O parte din companiile care sunt inscrise la MinisterulFinantelor sub codul CAEN 7111 ofera nu doar servicii de arhitectura, ci si proiectare sau consultanta si management in constructii sau alte servicii. Cea mai mare companie inregistrata la Registrul Comertului cu CAEN-ul de activitati de arhitectura este Ayka Build & Design, care a inregistrat in 2013 un rulaj de 24,5 milioane de lei. Compania, care are in portofoliu proiecte precum centrul comercial Sun Plaza din Capitala sau cladirea de birouri America House, tot din Bucuresti, ofera nu doar servicii de arhitectura, ci si programe si servicii de management in constructii, potrivit informatiilor de pe site-ul propriu.