215

Piata tamplariei de aluminiu, in crestere!

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Dezvoltatori imobiliari, atât pe segmentul office, cât şi pe segmentul centrelor comerciale şi al proiectelor rezidenţiale încep să folosească tot mai mult soluţiile de aluminiu, 45% dintre clienţii îndirecţi ai Reynaers Aluminium România provenind din acest sector. "În ultimii ani, tendinţele ne arată că piaţa s-a maturizat, fiind din ce în ce mai educată, la toate nivelurile. Astfel, clienţii au înţeles că beneficiile tâmplăriei premium sunt extrem de avantajoase, mai ales în timp. În aceste condiţii, trendul nu poate să fie decât creşterea continuă a pieţei tâmplăriei de aluminiu", a spus Daniel Popa, country manager Reynaers România, potrivit ZF Un alt segment important de clienţi este reprezentat de companiile mari specializate în confecţionarea tâmplăriei, în procent de 25%, care au tot mai multe proiecte externe. De asemenea, companiile de tâmplările mici generează 21% din business-ul Reynaers, iar proiectele arhitecţilor şi comenzile beneficiarilor direcţi constituie 9% din cifra de afaceri a companiei. Potrivit reprezentanţilor Reynaers creşterea pieţei locale de profil este susţinută într-un mod semnificativ şi de actualizarea legislaţiei, existând cerinţe legate de performanţă şi transferuri termice tot mai ridicate.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2