168

Preturile locuintelor din UK incep sa scada!

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Preţurile locuinţelor din Marea Britanie sunt pe cale să scadă pentru prima oară din 2012, în condiţiile în care incertitudinea dinaintea votului pentru Brexit şi o nouă taxă pe proprietăţi au lovit puternic piaţa imobiliară, potrivit Bloomberg. Preţurile locuinţelor din Londra deja începuseră să scadă, însă la nivel general în cadrul Marii Britanii se observă o uşoară tendinţă de creştere. Totuşi, tot mai mulţi analişti estimează că preţurile vor scădea în condiţiile în care votul pentru ieşirea Marii Britanii din UE, de pe 23 iunie, se apropie rapid. Cererea pentru locuinţe a scăzut în cel mai rapid ritm din 2008. Numărul de locuinţe vândute a scăzut pentru a doua lună consecutiv, iar pe termen lung se estimează că închirierile vor creşte cu 4,7% anual, pentru următorii cinci ani. Incertitudinea legată de referendum afectează şi investiţiile şi piaţa muncii din Marea Britanie. Banca Angliei şi mai multe instituţii şi personalităţi, inclusiv premierul David Cameron şi ministrul de finanţe George Osborne, au avertizat de efectele negative pe care Brexitul le-ar putea avea asupra Marii Britanii.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2