210

Proiectul de ordonanta pentru deblocarea proiectelor de infrastructura, in discutie

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Ministerul Transporturilor (MT a finalizat proiectul de ordonanță de urgență pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură și l-a lansat în dezbatere publică până pe data de 9 martie 2016. Documentul, postat pe site-ul MT, reglementează cadrul normativ pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport transeuropeană în scopul simplificării procesului de autorizare a lucrărilor de construcții aferente, pentru a asigura interconectivitatea între rețeaua de transport de interes național/regional cu cea de europeană, dar și pentru a elimina blocajele în procesul de implementare a acestor categorii de proiecte. Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, schimbările preconizate avute în vedere vizează emiterea autorizației de construire și în baza avizelor/acordurilor de principiu, fără a exonera beneficiarul proiectelor de obținerea, după caz a avizelor/acordurilor emitenților sau a avizelor de amplasament favorabile, prelungirea valabilității certificatelor de urbanism, a avizelor, acordurilor, permiselor sau autorizațiilor până la finalizarea executării lucrărilor aferente proiectelor de infrastructură de transport de interes național strategic, pentru care au fost eliberate, respectiv până la data semnării procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor, cu condiția începerii lucrărilor în termen de 12 luni de la data emiterii, extinderea ariei de competență a Ministerului Transporturilor privind emiterea autorizațiilor de construire pentru toate categoriile de lucrări necesare realizării obiectivelor de investiții, aferente infrastructurii de transport de interes național, cu respectarea prevederilor legale în domeniul autorizării construcțiilor, dar și asigurarea prevederilor legale pentru MT în calitate de emitent de autorizații de construire în vederea desfășurării activităților de control și disciplină în construcții. De asemenea, sunt prevăzute modificări și completări ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin includerea de noi prevederi privind scoaterea terenurilor din circuitul agricol/forestier și înscrierea acestora în Cartea Funciară, fără a afecta procesul propriu-zis de scoatere din circuitul agricol/forestier prevăzut de legislația în vigoare, în sensul înscrierii terenurilor aflate în circuitul agricol evidențiate în extravilan, direct în Cartea Funciară, cu încadrarea în categoria de folosință pentru care au fost achiziționate, cu îndeplinirea ulterioară a unor condiționalități de către beneficiarul proiectelor de infrastructură de transport de interes național strategic, acordării de avize de principiu pentru scoaterea terenurilor împădurite din circuitul forestier, terenuri situate pe amplasamentul proiectelor de infrastructură de transport transeuropeană, fără ca beneficiarul acestor proiecte (CNADNR, în cazul de față, să fie exonerat de obligația obținerii avizului prevăzut de lege . Proiectul de ordonanță mai prevede reglementări privind emiterea avizelor de amplasament favorabil condiționate ale operatorilor din domeniul utilităților, în scopul reducerii termenului de eliberare a autorizației de construire pentru proiectele de infrastructura de transport transeuropene. În plus, se reglementează plata sumelor aferente disputelor rezultate din contractele de execuție lucrări, pe bază de act adițional încheiat la contract, prin acordul de voință al părților, până la obținerea titlului definitiv și irevocabil, condiționat de constituirea de către executanții de lucrări a unor scrisori de garanție bancară și de renunțarea de către aceștia la accesoriile la aceste dispute pe bază de act adițional încheiat între părți.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2