"Metroul va ajunge la Aeroportul Otopeni în 2021, dar până atunci s-a găsit varianta unei legături pe calea feroviară între Gara de Nord şi zona Aeroportului Henri Coandă care va fi funcţională în acest an şi distanţa va fi parcursă în 23 de minute", a anunţat ministrul Transporturilor,Dan Costescu. Ministrul Transporturilor a făcut aceste afirmaţii, după şedinţa Guvernului, după ce a fost întrebat de mass-media dacă Bucureştiul va fi legat de Aeroportul Otopeni printr-o linie de metrou astfel încât România să îndeplinească cerinţele necesare găzduirii unor meciuri ale Campionatului European de fotbal, în 2020, iar el a negat această posibilitate. "Aşa cum arată programarea pentru Metrou de anul aceasta, el va fi gata în 2021", a spus Dan Costescu. În acest context, ministrul a anunţat că a fost găsită o altă variantă, respectiv o cale feroviară care va lega Gara de Nord de zona în care este situat Aeroportul Otopeni. "După analizările şi reformularea acestui proiect, în calea ferată s-a găsit o variantă pentru a lansa o legătură feroviară cu aeroportul. Cu suma de 220 de milioane se vor face reparaţiile, pe costurile Companiei de Infrastructură, pentru ieşirea din Bucureşti şi se va repara podul de la Mogoşoaia, nu se va mai ocoli până la Chitila şi se va merge direct la aeroport. Asta înseamnă că, din aproape 30 de kilometri, vom avea de făcut doar 22 până la aeroport fără să facem nicio investiţie, fără costuri foarte mari", a spus Costescu. Potrivit ministrului, după repararea căii de rulare, legătura va funcţiona zilnic, iar distanţa va fi parcursă în 23 de minute, şi nu în 48 de minute cât se face în prezent.