Sectorul local de placi ceramice (gresie si faianta , estimat la circa 27 de milioane de metri patrati anual, a crescut anul trecut cu circa 5%, estimeaza Catalin Rotaru, country manager al KAI Ceramics, divizia locala a producatorului bulgar de placi ceramice KAI. Motorul pietei a fost reprezentat in continuare de renovari, care de altfel au sustinut intregul sector al constructiilor in anii de criza. De asemenea, si aparitia unor noi categorii de dezvoltatori imobiliari, care si-au adaptat oferta de spatii locative atat necesitatilor, cat si puterii reale de cumparare a clientilor, a contribuit la un plus al pietei de placi ceramice. „Pentru 2015 estimam o crestere de circa 8% a pietei de placi ceramice. Sunt deja proiecte de constructii noi iar, una peste alta, lucrurile se misca. Daca anii trecuti se construiau 30-40.000 de noi locuinte pe an la nivel national, acum se anunta aceste cifre doar pentru Capitala. Unde au fost trei blocuri noi, mai apare inca unu, ceea ce arata ca cei care le-au dezvoltat nu au ramas cu locuintele nevandute si ca cerere exista”, afirma Rotaru, pentru zf.ro Noile proiecte din zona rezidentiala, care au inceput sa apara inca de anul trecut, reprezinta premise pentru o crestere mai puternica incepand din 2016 si mai putin anul acesta. „Piata (de placi ceramice – n.red. a variat in 2014 intre plus si minus 5% fata de anul 2013. Chiar daca exista o emulatie in piata si sesizez o crestere a interesului si apetitului investitorilor fata de piata imobiliara - cauzata de scaderea masiva a dobanzilor si a deschidereii catre creditare a unor banci – efectul se va propaga in principal in anul 2016, din cauza faptului ca perioada in care o constructie ajunge la finisaje este lunga. In anul 2016 cred intr-o crestere a pietei cu doua cifre, dar sanatoasa si corecta”, afirma Lucian Azoitei, directorul general al Pazo, grup specializat in distributia de placi ceramice si obiecte sanitare. El spune ca cea mai mare dificultate in piata in acest moment este supravietuirea, in contextul in care exista o radicalizare a ofertei din cauza cererii mici.