190
Sika, companie producătoare de materiale speciale de construcții și aditivi pentru industria construcțiilor, a anunțat rezultatele financiare pentru primul semestru al acestui an. Astfel, compania a anunțat o creștere a vânzărilor cu 5,6%. Cifra de afaceri înregistrată a fost de 2,625 miliarde de franci elvețieni (2,469 miliarde de euro . Deși vânzările au urcat cu 5,6%, problemele apărute la începutul acestui an legate de cursul de schimb euro-franc elvețian, au făcut ca raportarea vânzărilor la moneda elvețiană să fie de fapt în ușoară scădere cu 1,2%. Societatea elevețiană a marcat o creștere semnificativă a volumului de vânzări, dar și a piețelor de desfacere, în toate regiunile, dacă ne raportăm la faptul că, anul trecut, creșterea vânzărilor a fost de 18,1%, potrivit portalului specializat în construcții și lucrări publice Construction Cayola. La o rată de schimb valutar constantă, vânzările companiei au progresat cu 5,6% ceea ce în moneda elvețiană a reprezentat 2,625 miliarde de franci elvețieni. Dar, francul elvețian, monedă foarte puternică, a provocat efecte nedorite, ceea ce a antrenat o pierdere asupra rezultatelor volumui de vânzări de 1,2%. Cu toate acestea, pierderile au fost compensate prin creșterea volumului de vânzări, prin ameliorarea constantă a productivității și scăderea consumului de materie primă Sika AG este o companie producătoare de materiale speciale de construcții și aditivi pentru industria construcțiilor din Elveția. Compania are afaceri anuale de peste 3 miliarde de euro, este prezentă în peste 70 de țări și are circa 11.700 de angajați. Compania este prezentă din anul 2002 și în România, și a realizat o cifră de afaceri de 4 milioane de euro în anul următor. Sika deține la Brașov o unitate de producție (fabrică de aditivi de betoane, cu o capacitate de producție de 10.000 de tone anual, sediul central și depozitul central. Mai deține un centru de vânzări și depozit la București și birouri de vânzări la Timișoara, Cluj, Iași, Constanța și Craiova.