Segmentul suprafeţelor destinate birourilor a înregistrat o creştere anuală fluctuantă, în cei 15 ani de la apariţia primei clădiri de birouri de clasa A, în Bucureşti. Dinamica a fost determinată de mai mulţi factori, iar în ultimii ani companiile s-au arătat mult mai preocupate de controlul costurilor, mizând pe eficienţă, prin utilizarea cât mai bună a spaţiilor de birouri, în special cele de tip open space, potrivit reprezentanţilor companiei Romtor Real Estate, citati de Bursa. Comportamentul clienţilor tinde să se schimbe, ceea ce, corelat cu creşterea stocului, va conduce la o diminuare a preţului chiriei nete, menţionează aceştia. Conform datelor din piaţă, stocul de birouri se estimează a fi de 2,6 milioane mp, cu o rată de neocupare pentru perioada actuală de 13,5%. Anul acesta se estimează a se finaliza 300.000 mp de birouri în capitală, 58% dintre acestea fiind localizate în zona de Nord a Capitalei. Creşterea este semnificativă faţă de 2015, anul cu cea mai mică creştere de după criză, când au fost livraţi în piaţă 72.500 mp, precizează sursa citată.