Tendințele din segmentul de finisaje exterioare sunt mai divergente ca oricând. La toate nivelele, de la proiecte mari și până la culorile clădirilor, predomină temele contrastante. Materialele de construcție exterioare evoluează în moduri noi și adesea diferite, incluzând piatră, cărămidă, lemn și metal. Este o lume de tranziție, cu un hipercontrast care ne atrage atenția. Așadar, spre ce se îndreaptă acest domeniu? La întrebare, a încercat să răspundă arhitecta Donna Aldrich, în studiul ”2018 Trends in Exterior Materials & Colors”, publicat de revista de specialitate Builder & Developer, în ediția sa din octombrie 2017. Iată concluziile sale. Piatra și lemnul, în top Multe dintre cele mai recente evoluții amestecă ideile vechi cu altele noi. Locuințele în stil modern se află lângă case tradiționale, iar stilurile arhitecturale hibride evoluează atât pentru locuințe, cât și pentru cele industriale, comerciale etc.. Variantele de referință sunt adaptate, combinând idei de la mijlocul secolului trecut cu idei contemporane, pentru o diversitate maximă. Însă, culorile de piatră, cu tendință spre lumină, sunt preferate nuanțelor de cărămidă. Asta, determinat și de furnizorii de materiale care diminuează livrările de cărămidă, în favoarea pietrei prelucrate. Iar formele rectilinii, de dimensiuni mari, cu suprafețe plane într-o varietate de texturi, domină noul design de produs pentru piatra prelucrată. Și caramida, acolo unde este folosită, este adesea mai lungă și mai subțire. Lemnul a devenit și mai popular, dând un sentiment de puritate, substanță și autenticitate. Iar, dacă nu e folosit ca atare, atunci sunt utilizate imitații mai ușor de întreținut, inclusiv siding-ul din aluminiu, panourile din beton, plăcile din fibre de ciment și plăci de porțelan în formate mari și dimensiuni mai puțin frecvente. Pentru un arhitect, căldura lemnului natural murdar este agresivă și credibilă în multe dintre replicile sale ne-lemnoase. Culorile utilizate pentru aspectul lemnului variază de la variante monocromatice, pentru subtilitate, la contraste ridicate, adesea, combinate cu stucuri albe și accente negre. Nici metalul de se lasă mai prejos Detaliile arhitecturale metalice abundă, incluzând acoperișuri, copertine și balustrade. Panourile tăiate cu laserul, cu prețuri mai puțin prohibitive astăzi, sunt utilizate tot mai des, inclusiv pentru structuri cum ar fi balustradele, ecranele și dispozitivele de umbrire, cu modele geometrice jucăușe în finisajele metalice sau în culori contrastante. Finisajele metalice variază de la glam-aur și alamă, la cele strălucitoare sau lustruite, la aspectul dur și ruginit al oțelului Corten, în timp ce cromul rămâne și el popular, mai ales pentru interioare. Cadrele albe de ferestre sunt iesite din modă, fiind preferate cele maro, cele cu tonuri de bronz sau negre. Pentru arhitecți și constructori, provocarea vine din faptul că furnizorii au oferte standard de ferestre albe sau maro (”stejar” , așadar, pentru a oferi un alt efect, ideile trebuie fructificate cu ajutorul încadraturilor. Oricum, modelele favorizate de design sunt la fel de variate, pornin de la cele organice, fluide, la geometriile dinamice, cu un accent deosebit pe simplitate, ordine, repetare și ritm. Modelele liniare cu linii curate și muchii ascuțite sunt dominante, inclusiv cele de mari dimensiuni. Structura este expusă și sărbătorită potrivit zicalei ”Mai puțin este mai mult”. Se poartă griurile Finisajele mate sunt recomandate a fi în special în tonuri de culoare albă, neagră și cenușie, iar cele din lemn mat, de culoare închisă, devin uimitoare, dacă sunt îmbinate cu metale lustruite. Ca notă generală, tendințele de culoare sunt însă negre și albe, dar între ele există o gamă largă de griuri, cu linii de culoare strălucitoare. Negrul se întoarce, fiind considerat atât o culoare neutră, cât și una clasică. Gri a devenit ”noul bej”. Culorile proaspete ale anului 2017, în afara zonei neutre, variază de la galben-miere, Violet Verbena. Albastrul Denim Drift devine important, dar și jocul de galben-verde se va impune, ca semn al apropierii de natură, Pantone Color, fiind pe punctul de a declara această combinație ca fiind principala tendință pentru anii care vor veni. Metalul perlat? Se poartă! La rândul său, Geoffrey Hahn, Directorul de Creație al firmei Pure FreeForm, anunță și el câteva tendințe, unele fiind dintre cele mai avangardiste finisaje. De exemplu, executarea de finisaje exterioare utilizând metale optice și metale placate cu materiale care dau un efect de perlă, acestea fiind concepte foarte interesante și inovatoare. Dar, cea mai importantă tendință, atât pentru 2017, cât și pentru viitor, este aceea de personalizare dusă la extrem, firește, în funcție de legislația fiecărui oraș sau a fiecărei zone, a fiecărei țări. După cum știm, de regulă, firmele folosesc un design deliberat care conferă un sentiment de identitate de marcă, asta, și pentru economia proiectelor. Dar, în viitor se va ține tot mai mult cont de dorința beneficiarului, mai ales că tot mai multe firme pot beneficia de proiectarea asistată de calculator. De asemenea, opinează Hahn, vom vedea în curând lemnul exterior interpretat în moduri noi și interesante, nu doar pentru stâlpi și accente. Metalul rămâne o opțiune excelentă, fiind ușor de fabricat și oferind atât de multă versatilitate panourilor. În prezent, metale precum cele cu aspect de epocă de lux (corten, oțel patinat, cupru, bronz antic, oțel negru și alamă , continuă să reprezinte majoritatea cererilor, pentru că există un sentiment de istorie urbană și de familiaritate, iar gama subtilă de culori se combină foarte bine cu alte materiale. Dar, trebuie să ne așteptăm la o creștere a cererii de alamă și chiar la cererea de metale plactate cu aur, în timp ce culorile mai calde (rugina, cuprul, cortenul vor scădea ușor.