Materialele pe bază de beton sunt esențiale în construcții, dar și unul dintre principalii contribuitori la emisiile globale de CO₂ – producția de ciment tradițional fiind responsabilă pentru o parte semnificativă din acestea. Concretele „clasice” generează emisii considerabile deoarece procesul de ardere a calcarului și argilei consumă energie intensă și eliberează dioxid de carbon. În plus, prepararea și transportul betonului adaugă la amprenta de carbon a oricărui proiect.

Totuși, în ultimii ani au apărut tehnologii și materiale care către decarbonizare: betoane cu conținut redus de CO₂ sau care pot captura dioxid de carbon în timpul procesului de întărire. Unele companii explorează agregate reciclate, aditivi sustenabili sau procesări care transformă CO₂ în compuși stabili în interiorul matricei de beton, reducând astfel impactul total al produsului.

Un exemplu notabil este materialul Ferrock, un compozit care utilizează praf de oțel și sticlă reciclată și fixează CO₂ în timpul curării, rezultând un material considerat „carbon-negativ” – adică absoarbe mai mult CO₂ din atmosferă decât emite. Deși aceste tehnologii sunt fascinante, utilizarea lor rămâne încă limitată la aplicații locale sau specializate, iar standardele de proiectare pentru structuri majore sunt în curs de dezvoltare.

Pe scurt, betonul cu emisii negative de carbon nu este doar marketing, dar nici nu este încă o soluție pe scară largă pentru construcțiile mari din infrastructură. Tehnologiile există și au demonstrat că pot funcționa în proiecte pilot, însă scalabilitatea, certificările și costurile rămân bariere reale înainte ca betonul carbon-negativ să devină o alternativă mainstream în industrie.

(Foto: Freepik)