O parte tot mai mare din problemele de exploatare ale clădirilor nu provin din erori de proiectare sau execuție, ci dintr-o realitate simplă: clădirile nu mai sunt utilizate conform scenariilor pentru care au fost gândite. Normativele și calculele pornesc de la ipoteze stabile de ocupare, utilizare și comportament, în timp ce realitatea este din ce în ce mai variabilă.

Apartamente în care nu se gătește aproape deloc, birouri ocupate intermitent, spații comerciale transformate în puncte logistice sau locuințe folosite parțial pentru muncă la distanță generează dezechilibre funcționale. Instalațiile sunt supradimensionate sau utilizate ineficient, consumurile reale diferă de cele estimate, iar confortul devine greu de controlat.

Consecințele sunt economice: costuri mai mari de operare, uzură accelerată a echipamentelor și intervenții de adaptare post-recepție. Clădirile performante energetic sunt, paradoxal, cele mai sensibile la această discrepanță, deoarece funcționează optim doar în condiții apropiate de cele calculate.

Problema nu este lipsa tehnologiei, ci rigiditatea conceptului de proiectare. Utilizarea nu mai este un parametru fix, ci unul dinamic. Lipsa acestei înțelegeri duce la clădiri „corecte pe hârtie”, dar problematice în exploatare.

Pentru proiectanți și dezvoltatori, provocarea viitoare nu este doar respectarea normativelor, ci anticiparea modului real de utilizare. Fără această schimbare de perspectivă, decalajul dintre proiect și realitate va continua să genereze costuri ascunse.

(Foto: Freepik)