Standardul nZEB a devenit o referință obligatorie în proiectarea clădirilor noi, promițând consumuri reduse și performanță energetică ridicată. În practică însă, tot mai multe clădiri nZEB ajung să aibă costuri de exploatare mai mari decât cele anticipate, uneori chiar comparabile cu cele ale clădirilor clasice.

Paradoxul apare din supratehnologizare și din lipsa corelării între sistemele instalate și capacitatea reală de operare. Ventilație mecanică complexă, automatizări avansate, pompe de căldură și sisteme fotovoltaice funcționează eficient doar dacă sunt corect utilizate, întreținute și înțelese de utilizatori sau administratori.

În multe cazuri, lipsa instruirii duce la dezactivarea unor funcții, reglaje improprii sau funcționare continuă în regim suboptimal. Costurile de mentenanță, piesele de schimb și intervențiile specializate ajung să anuleze o parte din economiile de energie.

Diferența dintre eficiența calculată și cea reală devine astfel semnificativă. nZEB nu mai este doar o problemă de proiectare, ci una de exploatare pe termen lung. Fără un management adecvat, performanța rămâne teoretică.

Pentru sectorul construcțiilor, lecția este clară: eficiența energetică nu se termină la recepție. Fără integrarea utilizării reale și a costurilor de operare în faza de proiectare, clădirile nZEB riscă să devină exemple de conformare formală, nu de eficiență funcțională.

(Foto: Freepik)