Hidroizolațiile sunt printre cele mai frecvente surse de probleme în construcții, deși, teoretic, sunt sisteme simple. Majoritatea eșecurilor apar nu din cauza materialelor, ci a modului în care acestea sunt alese și puse în operă.

Una dintre cele mai comune erori este pregătirea insuficientă a suportului. Suprafețele necurățate, umede sau cu denivelări duc la aderență slabă și apariția infiltrațiilor. Oricât de performant ar fi materialul, fără un suport corect, sistemul este compromis din start.

Compatibilitatea materialelor este un alt punct critic. Membrane, mortare, amorse și straturi de protecție trebuie să funcționeze ca un sistem. Incompatibilitatea chimică sau mecanică dintre straturi poate duce la fisurare, desprindere sau pierderea elasticității.

Detaliile de execuție sunt, de cele mai multe ori, punctul slab. Străpungerile, rosturile, colțurile și zonele de racordare sunt tratate superficial, deși reprezintă zonele cele mai expuse. Lipsa armării locale sau a protecției mecanice accelerează degradarea.

Nu în ultimul rând, hidroizolațiile eșuează din cauza absenței mentenanței. Expunerea la UV, variațiile termice și traficul neprotejat reduc rapid durata de viață a sistemelor neîntreținute.

Hidroizolația nu este un produs, ci un sistem. Fără proiectare corectă, execuție atentă și protecție adecvată, eșecul în primii ani devine aproape inevitabil.

(Foto: Freepik)