Multe dintre patologiile construcțiilor nu apar în timpul execuției, ci după recepție, când clădirea intră în exploatare. Una dintre cauzele frecvente, dar insuficient discutate, este incompatibilitatea dintre materiale, mascată inițial de un aspect aparent corect.

Incompatibilitățile pot fi chimice, fizice sau mecanice. Reacțiile chimice apar, de exemplu, între anumite tipuri de ciment și agregate reactive, între mortare alcaline și finisaje sensibile sau între straturi cu pH diferit. Efectele se manifestă lent: eflorescențe, pierdere de aderență, exfolieri sau degradări accelerate.

Dilatarea diferențiată este o altă sursă majoră de probleme. Materiale cu coeficienți de dilatare diferiți – beton, metal, ceramică, polimeri – lucrează diferit la variații de temperatură. Fără rosturi corect dimensionate și detalii de preluare a mișcărilor, apar fisuri, desprinderi și deformări vizibile la câteva luni sau ani după finalizare.

Degradarea este accelerată de apă și vapori. Sisteme aparent etanșe, dar cu straturi incompatibile la difuzia vaporilor, pot reține umiditatea în zone sensibile. Rezultatul este coroziunea armăturilor, mucegaiul sau pierderea performanței termoizolației.

Problema nu este lipsa materialelor performante, ci lipsa abordării sistemice. Materialele nu funcționează individual, ci ca ansamblu. Fără verificarea compatibilității între straturi, proiectarea detaliilor și respectarea soluțiilor de sistem, erorile rămân invizibile… până când devin costisitoare.

(Foto: Freepik)