În momentul de față, segmentul pieței clădirilor de birouri din România continuă să crească, iar cererile venite din partea noilor clienți intrați pe această piață continuă să aibă un trend ascendent. În plus, creșterea ratei de ocupare este pozitivă și foarte importantă, astfel încât, rata de neocupare a clădirilor de birouri din București, de pildă, a atins cel mai mic nivel din ultimii 9 ani, fiind acum de 9,5%. Nu s-ar zice că stăm rău Printre companiile care caută în prezent birouri se numără şi gigantul american Amazon, care vrea să închirieze 10.000 mp de birouri şi discută cu cei de la Globalworth. Dezvoltatorul imobiliar Portland Trust se apropie de o rată de ocupare de 80% în clădirile A şi B din cadrul complexului Oregon Park, construcţii care reprezintă prima fază a dezvoltării proiectului de birouri din zona Barbu Văcărescu din Capitală. Prima companie care a devenit oficial chiriaş al clădirii B din Oregon Park este Kambi, furnizor de servicii premium de pariuri sportive la cheie pentru operatorii B2C, urmată de compania elvețiană Markant AG, care oferă servicii de intermediere între retaileri şi producătorii din industria alimentară, şi Euler Hermes, parte a Allianz Group, unul dintre cei mai mari asigurători la nivel mondial. Potrivit ultimelor statistici date publicității în luna iulie, de către Institutul Național de Statistică (INS ,în primele cinci luni ale acestui an, pe elemente de structură au avut loc scăderi la lucrările de reparații capitale cu 29,5% și la lucrările de întreținere și reparații curente cu 25,8%. Lucrările de construcții noi au crescut cu 2,1%. Pe obiecte de construcții, au avut loc scăderi la construcțiile inginerești cu 29,0% și la clădirile nerezidențiale cu 12,1%. Clădirile rezidențiale au crescut cu 67,2%. Astfel, volumul lucrărilor de construcții a crescut ca serie brută cu 10,6%, creștere evidențiată la toate elementele de structură: lucrările de întreținere și reparații curente cu 26,4%, lucrările de reparații capitale cu 18,1% și la lucrările de construcții noi cu 5,6%. Pe obiecte de construcții, au avut loc creșteri la construcțiile inginerești cu 17,7% și la clădirile nerezidențiale cu10,8%. Scăderi au fost înregistrate și la clădirile rezidențiale, cu 0,6%. Volumul lucrărilor de construcții a scăzut per total, ca serie brută, cu 8,6%. Pe elemente de structură, au avut loc scăderi la lucrările de reparații capitale cu 29,5% și la lucrările de întreținere și reparații curente cu 25,8%. Lucrările de construcții noi au crescut cu 2,1%. Pe obiecte de construcții, au avut loc scăderi la construcțiile inginerești cu 29,0% și la clădirile nerezidențiale cu 12,1%. În schimb, clădirile rezidențiale au crescut cu 67,2%! Timișoara, pe primul loc în top, cu două lucrări de anvergură Potrivit unui raport al celebrei companii de consultanță imobiliară, Cushman&Wakefild,Timişoara are cea mai mare suprafaţă de spaţii industriale în construcţie, respectiv 65.300 metri pătraţi, în două proiecte, în timp ce, în Bucureşti, dezvoltatorii nu au în derulare nicio astfel de investiţie. ”Livrările din Timişoara nu vor afecta rata de ocupare a stocului din oraş, având în vedere că ambele proiecte sunt deja pre-închiriate, unul către Continental (45.360 metri pătraţi şi celălalt către TT Electronics (20.000 metri pătraţi . În Bucureşti nu există niciun proiect în construcţie, cu toate că investiţii totalizând aproape un milion de metri pătraţi sunt planificate şi ar putea fi activate, odată ce piaţa va continua să crească sau vor avea pre-închirieri”, se precizează în raportul companiei de consultanţă imobiliară.Timişoara a atras de altfel şi cele mai multe contracte noi pentru spaţii industriale anul trecut, cea mai mare tranzacţie de închiriere fiind cea prin care compania germană Elster Rometrics a pre-închiriat 7.000 de metri pătraţi în Timişoara Airport Park.”Dacă sunt incluse şi reînnoirile de contracte, Timişoara se plasează pe locul doi, după Bucureşti cu 95.000 metri pătraţi”, se mai menţionează în raport. Pe partea de investiţii, cea mai mare tranzacţie înregistrată anul trecut a fost preluarea de către grupul P3 a Europolis Logistics Park din Bucureşti (cel mai mare parc industrial din România, 215.000 metri pătraţi, plus terenul adiacent de la grupul austriac CA Immo, pentru o sumă estimată la 120 milioane de euro. ”Această tranzacţie duce totalul tranzacţiilor cu proiecte industriale de anul trecut la 193 milioane de euro, în urcare spectaculoasă faţă de 2013”, menţionează sursa citată. Consultanţii Cushman apreciază că pe piaţă există mai mult optimism, cu un nivel crescut al cererii, dar cu o ofertă redusă de proiecte disponibile. 50 milioane euro, cea mai mare tranzacție de pe piața românească Recent, Grupul danez DSV,un mare operator pe piaţa de transport-logistică şi distribuţie din Europa, a încheiat cu grupul CTP, unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa de real-estate logistic şi industrial din Europa Centrală şi de Est, cea mai mare tranzacţie de închiriere de pe piaţa logistică din România, un contract pe 10 ani de peste 50 de milioane de euro, care implică 90.000 de metri pătraţi. Conform unor surse de pe piaţa de real-estate, contractul implică 55.000 de metri pătraţi déjà existenţi la km 13 şi încă 35.000 de metri pătraţi, care vor fi construiţi la km 23. În domeniul industrial şi logistic, preţul pe metrul pătrat de închiriere este cuprins între 2-5 euro/ lună, în funcţie de poziţionarea spaţiilor şi accesul la drumuri. Previziunile EECFA: 5,2% creștere, în 2017 Conform unui raport publicat recent de EECFA (Eastern European Construction Forecasting Association , asociația care analizează piețele de construcții din Bulgaria, Croația, România, Rusia, Serbia, Slovenia, Turcia și Ucraina, regiunea de sud-est a Europei va înregistra rezultate pozitive pe parcursul lui 2017. Previziunile realizate arată că, după ce în 2016, sectorul de construcții civile s-a confruntat cu o scădere în țările mai sus menționate, anul acesta, dar și în cei care vor urma, este așteptată o creștere semnificativă pe întreaga piață de construcții. Piața de construcții din România a înregistrat pe parcursul lui 2016 un progres de 3,7%, comparativ cu previziunile inițiale de 3,4%. Evoluția a fost posibilă datorită rezultatelor foarte bune din sectorul rezidențial, cel al construcțiilor industriale, al celor logistice, precum și al construcției de drumuri. Potrivit estimărilor EECFA, în 2017, în țara noastră este așteptată o creștere de 5,2%, cu mențiunea că sectorul construcțiilor civile va avea parte de o scădere, ca urmare a încetinirii implementării proiectelor majore, cauzată de schimbarea guvernului. În 2018, piața de construcții din România va crește cu 8,6%, ca urmare a unei evoluții pozitive a segmentului rezidențial care, potrivit estimărilor, se va majora cu 10%.