239
Ministerul Dezvoltării finanțează 1.496 investiții, în 1.149 localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila. Lista proiectelor finanțate, în valoare totală de 7.126.942.691,89 lei, a fost publicată pe site-ul www.mdlpa.ro. Proiectele au fost depuse în cadrul primei runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării și Fondul Local din PNRR. Ministrul a subliniat: vor fi publicate, în următoarea perioadă, și alte investiții care vor primi finanțare din PNRR, pe măsură ce unitățile administrativ-teritoriale vor răspunde solicitărilor de clarificări trimise de minister. Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate, 434 de noi proiecte, în valoare de 3.319.534.039,03 lei, depuse de 46 de autorități centrale și 388 de unități administrativ-teritoriale. Proiectele includ lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice. Pentru Fondul Local, au fost aprobate 1.062 de noi proiecte, în valoare totală de 3.807.408.652,86 lei, pentru care au depus cereri de finanțare 761 de unități administrativ-teritoriale. Proiectele vizează realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuințe pentru tineri și de serviciu pentru specialiști, precum și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificarea urbană. Aceste 1.496 de proiecte li se alătură celor 43 pentru care au fost semnate deja contractele de finanțare prin cele două componente, ceea ce reprezintă un total de 1.539 de proiecte aprobate până în prezent. Lista este disponibilă la secțiunea Dezvoltare teritorială, subsecțiunea PNRR – Planul Național de Dezvoltare Teritorială, iar beneficiarii pot accesa periodic link-ul https://www.mdlpa.ro/pages/pnrr pentru a se informa în legătură cu rezultatul evaluării cererilor de finanțare. Ministrul a amintit că, în cadrul primului apel de proiecte, pentru Valul Renovării au fost depuse 1.437 de cereri de finanțare, în valoare de 2,42 de miliarde de euro, iar pentru Fondul Local s-au primit 4.012 cereri, în valoare de 1,92 de miliarde de euro. După cum este cunoscut, în prezent se derulează cel de-al doilea apel de proiecte pentru componentele C5 și C10, bugetele disponibile fiind de 985.405.000 de euro pentru C5, respectiv 859.690.000 de euro pentru C10, pentru care, până în prezent, ministerul a primit 3.530 noi cereri de finanțare.