Constructii

170

600 euro pentru reabilitarea termica a unui apartament

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Secretarul de stat din Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei Ioan Andreica a declarat, recent, ca reabilitarea termica a unui apartament costa, in medie, sub 3.500 de euro, ceea ce inseamna ca o familie are de investit circa 600 de euro, adica 20 la suta. Ioan Andreica a declarat, intr-o conferinta de presa desfasurata la Bistrita, ca a fost stabilit costul mediu de pana la 3.500 de euro pentru un apartament, in baza simularilor facute de specialisti pe blocuri standard, cu patru etaje. Astfel, avand in vedere modul in care este finantat programul, 50 la suta de la bugetul de stat, 30 la suta de la bugetul local si 20 la suta de beneficiar, ar rezulta un cost mediu de 600 de euro pentru o familie. Noi (Ministerul Dezvoltarii - n.r. am facut foarte multe calcule si inclusiv niste simulari, in principal pe blocuri standard de patru etaje, fiindca zece etaje sunt atipice, si am ajuns la concluzia ca reabilitarea termica ar costa circa 3.200-3.500 de euro pe apartament, dar aceste cifre sunt relative. Ministerul nostru finanteaza 50 la suta, primaria 30 la suta, iar proprietarul 20 la suta, el pune o cincime, circa 600 de euro, a declarat Ioan Andreica. Secretarul de stat a precizat ca aceste costuri au fost stabilite in baza unei noi norme de proiectare. Am luat in considerare faptul ca, in tarile dezvoltate, consumul pe apartament este de 50-60 kWh/metru patrat, iar in Romania consumul este de 150-200 si chiar 245 kWh/metru patrat. Pierderea prin pereti, geamuri, usi este imensa la noi, de doua-trei ori mai mare ca in Occident. Atunci am impus o norma de proiectare: consumul sa fie sub 100 kWh pe apartament, a explicat Andreica. Potrivit acestuia, costurile cu reabilitarea termica vor varia, totusi, in functie de zona climatica, de materialele din care este construit blocul, dar si de structura. Temperaturile la Bistrita, iarna, ajung si la minus 35 de grade Celsius, iar la Constanta coboara pana la minus 12 grade Celsius. Pretul pe care il va plati fiecare familie va fi calculat de proiectant, a declarat Andreica. In ceea ce priveste demersul unor cetateni care si-au facut reabilitarea singuri, fara sa intre in program, ei risca sa fi facut lucrari care sa nu se incadreze in plafonul de consum energetic stabilit de MDRL, deoarece nu si-au prins in proiect schimbarea geamurilor sau a usilor. In cazul lor, certificatul energetic care va fi emis, de anul viitor, s-ar putea sa nu arate valorile stabilite prin program, dar acest lucru nu atrage niciun fel de sanctiuni, certificatul nefiind altceva decat un mijloc de informare corecta a celui care cumpara un apartament. Ministrul Dezvoltarii Regionale si Locuintei, Vasile Blaga, a anuntat, la Alba Iulia, ca in luna iulie, cand va sosi prima transa de bani de la Uniunea Europeana, vor fi alocate inca 100 de milioane de euro pentru reabilitarea termica a locuintelor, ceea ce va permite intrarea in acest program a inca 50.000-60.000 de apartamente. Blaga a precizat ca a avut in acest sens o discutie si cu premierul Emil Boc, care s-a aratat absolut de acord cu aceasta propunere. Ministrul Dezvoltarii a spus ca pana acum suma avuta la dispozitie pentru acest program a fost de 90 de milioane de euro, bani repartizati pentru 69 de localitati. Vasile Blaga a anuntat ca miercuri a semnat si ordinul pe fiecare bloc in parte, pentru aproximativ 50.000 de apartamente. Pe site-ul ministerului sunt deja afisate toate blocurile din cele 69 de localitati unde au fost alocate fonduri, cu exceptia unei localitati din judetul Vaslui. Blaga a precizat ca au fost alocate aproape integral sumele pentru 60 la suta dintre localitati si in jur de 75 la suta pentru restul. Ministrul a aratat ca programul de reabilitare termica a apartamentelor este extrem de atractiv. In Romania necesita reabilitare termica aproximativ 3,2 milioane de apartamente. sursa: topbusiness.ro

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2