555
Ministrul Adrian-Ioan Veștea s-a aflat într-o vizită de lucru la Timișoara, unde s-a întâlnit cu autoritățile publice locale din județul Timiș, pentru a discuta despre proiectele pe care acestea le implementează și care sunt finanțate prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și pentru a verifica stadiul unor proiecte din domeniul educației, dezvoltate prin Compania Națională de Investiții.
“Susțin educația și sunt convins că performanța în educație se poate obține prin asigurarea unor condiții de studiu la standarde înalte, iar acest obiectiv poate fi atins atunci când studenții își pot desfășura activitatea într-un mediu modern, cu dotări de ultimă generație”, a precizat ministrul dezvoltării.
Astfel, la Universitatea de Vest din Timișoara, ministerul finanțează construirea unui cămin studențesc cu o capacitate de cazare de 902 persoane în 451 de camere (435 de camere de două locuri și 16 camere cu un loc), dispuse pe un regim de înălțime S+P+4E+5Eparțial. Camerele vor beneficia de condiții moderne și vor fi dotate cu grup sanitar propriu, mobilier și balcon.
Construcția este și cu spații comune, precum sală de mese cu o capacitate de 180 de persoane și două spații de co-working cu o capacitate de câte 45 de persoane (acestea pot fi amenajate în funcție de activitățile necesare – conferințe, expoziții, activități de lucru sau relaxare pentru persoanele cazate). Totodată, pe fiecare etaj se vor construi și săli de lectură, săli de mese cu chicinetă, spălătorii, uscătorii, spații tehnice și ascensoare.
Proiectul prevede și amenajarea de alei pietonale și locuri de parcare pentru autovehicule, motociclete și biciclete. Valoarea investiției este de 138.041.316,35 de lei, iar stadiul actual de execuție a lucrărilor este de 20%.
În comuna Ghiroda, MDLPA finanțează construirea unor corpuri de clădire pentru Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara.
Proiectul prevede o clădire cu două amfiteatre (240 de locuri), 10 săli de seminarii (cu o capacitate totală de 500 de locuri), centru de conferințe cu 4 săli (totalizând 730 de locuri), muzeu antropologic (de 150 persoane simultan), centru multicultural (de 400 persoane simultan), centru expozițional multifuncțional (de 200 persoane simultan), bibliotecă, două săli de studiu și discuții (de 80 persoane simultan), 50 de camere de cazare prevăzute cu grupuri sanitare proprii, un spațiu de servire a mesei pentru 150 de persoane, funcțiuni medicale (bazin didactic acoperit, centru de recuperare cu vestiare și sală de recuperare/studiu kinetoterapie și de exerciții de mobilitate), o sală de sport multifuncțională și 5 terenuri de sport (2 terenuri de tenis, 1 teren de baschet și 3 terenuri de minifotbal/handbal). Se vor construi și un foișor cu o capacitate de 120 de persoane, precum și un amfiteatru în aer liber pentru aproximativ 400 de persoane simultan. Valoarea investiției este de 121.516.282,52 de lei, în prezent fiind finalizată etapa de proiectare.
”În cadrul subprogramului Unități și instituții de învățământ de stat, Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, are contractate și în curs de implementare, la nivel național, 15 cămine studențești, cu o valoare totală de peste 607,98 milioane de lei și 4.853 de locuri de cazare”, a subliniat ministrul Veștea.