ConstructiiRepere

434

A fost lansat Programul Interreg VI-A România-Ungaria

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a participat, astăzi, la Oradea, la conferinţa de lansare a Programului Interreg VI-A România-Ungaria. În cadrul evenimentului au fost prezentate noile oportunități de finanțare oferite potențialilor solicitanți din cele 8 județe aflate la granița dintre România și Ungaria, respectiv 4 județe din România (Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș) și 4 județe din partea maghiară (Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés și Csongrád-Csanád), care compun aria programului. Programul are o alocare totală de 175.940.025 de euro, din care 80% (respectiv 140.752.020 de euro) este contribuția asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar diferența de 35.188.005 de euro reprezintă contribuția națională de la bugetele de stat ale celor două state membre și, respectiv, de la beneficiarii de proiecte. Programul Interreg VI-A România-Ungaria va finanța proiecte din domenii care vizează valorificarea potențialului din surse regenerabile, managementul situațiilor de urgență, protecția și conservarea naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi, sănătate, cultură și turism, cooperare instituțională – a precizat ministrul Cseke Attila. Ghidul pentru apeluri deschise aflându-se în consultare publică din 7 aprilie 2023, cadrul procedural necesar lansării apelurilor de proiecte în luna iunie este deja clarificat. Astfel, prin proiectele finanțate, se urmărește crearea unei regiuni transfrontaliere ecologice, mai rezistente și mai coerente între România și Ungaria, cu o înțelegere îmbunătățită a oportunităților de cooperare, cu o încredere sporită și cu bariere reduse în calea cooperării, astfel încât să se realizeze un cadru de cooperare mai durabil, în acord cu obiectivele comune ale Agendei 2030. Ministerul Dezvoltării este Autoritate de Management pentru Program, Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului din Ungaria este Autoritate Națională, iar Secretariatul Comun funcționează în cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea (BRECO). Informații suplimentare despre Programul Interreg VI-A România-Ungaria sunt disponibile aici: https://interreg-rohu.eu/ro/home-ro/ Totodată, săptămâna viitoare, pe 17 mai, ministrul Cseke Attila va participa, alături de Veronica Sirețeanu, ministrul finanțelor din Republica Moldova, și la conferința de lansare a Programului Interreg NEXT România-Republica Moldova, care se va desfășura la Iași.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2