446
“Încă de la începutul mandatului meu de ministru al dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, am avut o comunicare permanentă cu autoritățile publice locale, m-am întâlnit, la sediul ministerului, cu sute de primari, pentru a semna diverse contracte de finanțare în beneficiul cetățenilor, și am mers personal în teritoriu, pentru a verifica stadiul proiectelor finanțate de MDLPA.
Astăzi, eu și echipa mea de la minister continuăm dialogul cu reprezentanții autorităților locale din Neamț”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea, cu ocazia unei vizite de lucru în acest județ, unde s-a întâlnit cu autoritățile publice locale pentru a discuta despre proiectele pe care le implementează.
În municipiul Roman, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se asigură o finanțare de 4,4 milioane de lei, pentru reabilitarea unui rezervor de 5.000 mc pe Strada Mihai Viteazu și de 23 de milioane de lei pentru modernizarea arterei Roman Est, DJ 207A-strada Plopilor-DN2.
Autoritățile locale din Roman vor mai avea la dispoziție 8,6 milioane de lei, sumă asigurată de Compania Națională de Investiții, pentru construirea unei baze sportive de tip 1, prevăzută cu teren pentru fotbal și un teren multifuncțional, care va permite organizarea unor competiții sportive de handbal, baschet, volei sau tenis.
Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” asigură finanțări de peste 126,7 milioane de lei și pentru extinderea sistemelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare din municipiul Piatra Neamț și comunele Cordun, Săbăoani, Tămășeni, Horia și Tazlău, precum și pentru modernizarea drumurilor de interes local din orașul Roznov și comunele Horia și Gârcina.