"Cu profund regret şi adâncă durere, vă aducem la cunoştinţă ca sâmbătă, 09.02.2019, ne-am luat rămas bun de la domnul Marcel Bărbuţ, fondatorul AdePlast SA, a cărui pierdere o deplângem cu toţii. Cu siguranţă, lipsa acestuia va fi puternic resimţită de toţi cei care l-au cunoscut. Domnul Marcel Bărbuţ a conturat o strategie clară pentru companie, iar familia şi echipa de management este determinată să continue pe această cale şi să îi onoreze moştenirea, fiind pe deplin responsabili de activităţile de zi cu zi. Astfel, vă asigurăm că nu va exista un impact direct asupra operaţiunilor companiei şi suntem deschişi să răspundem oricăror preocupări specifice". Asa ne anunță comunicatul oficial al companiei AdePlast, care ne-a adus tuturor trista veste. Peste toate acesta, însă, nu rămâne doar amintirea unui om excepțional. Mai presus de amintire, rămân faptele lui, lucrurile pe care le-a dus la capăt, modelul de urmat pentru mulți alți români, într-o lume în care, cu adevărat, avem nevoie de modele. Să pornești o afacere, într-o Românie ca o nebuloasă, să ridici o companie precum AdePlast, care, nu doar că se bate cu cele mai mari companii din Europa pe piața materialelor de construcții, dar pe care le mai și întrece, și să știi că această companie, cu unități de producție în Ploiești, Oradea și Roman, este cu totul și cu totul românească, nu este la îndemâna oricui. Dar Domnul Bărbuț a reușit, fiind mândru ce ce realizase. Avea și de ce. AdePlast este o companie pentru acum dar, mai ales, pentru viitor. Adio, Domnule Marcel Bărbuț, respectul nostru, Domnule Marcel Bărbuț!