Constructii

399

ANCPI a prelungit contractele de finanțare a lucrărilor de cadastru încheiate în prima jumătate a anului 2022

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a prelungit contractele de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților pe sectoare cadastrale, încheiate în cadrul celei de-a opta etape de finanțare.

Noile reglementări au intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României a Ordinului nr. 518/2024 al directorului general al ANCPI privind modificarea și completarea Procedurii și a modalității de alocare a sumelor, precum și raportarea de către beneficiari a stadiului de execuție a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică inițiate de unitățile administrativ-teritoriale, aprobate prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 819/2016.

Potrivit noilor prevederi, care au rolul de a accelera implementarea Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF), termenul de valabilitate pentru contractele mai sus menționate poate fi prelungit până la 30 noiembrie 2024, în cazul lucrărilor de înregistrare sistematică pentru care a fost emis  procesul-verbal de recepție cantitativă și calitativă aferent Livrării nr.1 „Documentele tehnice ale cadastrului - spre publicare” până cel târziu la data de 30 iunie 2024.

Ordinul nr. 518/2024 al directorului general al ANCPI, care prevede prelungirea contractelor de finanțare pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților pe sectoare cadastrale, încheiate în primele două trimestre ale anului 2022, în cadrul celei de-a VIII-a etape de finanțare, între primării și oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 516/03.06.2024.

Până în prezent, ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a înregistrat în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, prin PNCCF, peste 7,1 milioane de proprietăți.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene, dar și din bugetul local al primăriilor.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2