230
494.008.445 de lei este suma alocată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) pentru cea de-a IX-a etapă de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților pe sectoare cadastrale. Aproape 2.000 de unități administrativ-teritoriale (UAT) și-au exprimat intenția de a începe sau de a continua cadastrarea proprietăților. Lucrările sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI. ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), lansează o nouă etapă de finanțare pentru înregistrarea sistematică a imobilelor* pe sectoare cadastrale**. Până în prezent, 1.965 de primării din cele 2.358 eligibile și-au exprimat intenția de a începe sau de a continua lucrările de cadastru pe sectoare cadastrale. Acestea pot încheia contracte de finanțare cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI). Termenul este de 60 de zile de la primirea înştiinţărilor transmise de OCPI-uri, iar durata contractelor de finanțare este de 18 luni. După semnarea contractelor de finanțare, primăriile au la dispoziție alte 60 de zile pentru a încheia contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică a imobilelor. Cele mai mari sume au fost solicitate de județele Olt – 23.880.000 de lei, Prahova – 20.266.187 de lei și Iași – 19.986.350 de lei. Județele care au solicitat cele mai mici sume destinate realizării cadastrului pe sectoare cadastrale sunt Brăila – 2.620.000 de lei, Covasna – 5.600.000 de lei și Giurgiu – 5.853.753 de lei. „Aceasta este cea de-a doua finanțare acordată de ANCPI în 2022 pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților pe sectoare cadastrale. Noutatea este că am dublat suma pe care o poate primi fiecare UAT, de la 160.000 de lei, la 320.000 de lei. Dublarea sumei pe care ANCPI o va deconta pentru lucrările realizate pe sectoare cadastrale are rolul de a accelera ritmul PNCCF și a fost posibilă datorită noii Legi a achizițiilor publice, care a intrat în vigoare în luna septembrie”, a precizat Hajnalka Ildiko VIG, președinte – director general al ANCPI. ANCPI va deconta între 84 și 364,56 de lei/imobil (fără TVA), în funcție de gradul de dificultate a terenului și de gradul de acoperire cu construcții. Banii vor fi virați în conturile primăriilor după deschiderea noilor cărți funciare aferente imobilelor recepționate. Până în prezent, ANCPI a înregistrat în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, prin PNCCF, peste 5,1 milioane de proprietăți. PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 – aproximativ 313 de milioane de euro, dar și din bugetul local al primăriilor. Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, www.ancpi.ro .