216
În luna august 2022 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 58.386 de imobile, cu 1.076 mai multe față de luna iulie. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna iulie este cu 3.751 mai mic față de perioada similară a anului 2021. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în august 2022, în București – 10.402, Ilfov – 3.184 și Brașov – 2.947. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Covasna – 325, Olt – 365 și Călărași – 397. Numărul ipotecilor, la nivel național, în august 2022, a fost de 22.186, cu 2.551 mai mic față de august 2021. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 5.418, Ilfov – 1.606 și Timiș – 1.463. La polul opus se află județele Sălaj – 66, Harghita – 73 și Giurgiu – 102. Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a opta lună a anului 2022 sunt Buzău – 801, Brăila – 730 și Dolj – 608. Mai multe informații sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), www.ancpi.ro, la secțiunea Presă/Statistici.