212
ANCPI informează că proprietarii a peste 9.800 de imobile din comuna Cucerdea (județul Mureș) primesc, începând de astăzi, noile cărți funciare. Documentele sunt eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Finanțarea a fost asigurată din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de cadastru general în comuna Cucerdea din județul Mureș. Noile cărți funciare ale celor 9.815 imobile au fost înmânate autorităților locale, miercuri, 7 iulie 2021. În comuna Cucerdea, lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară au început în anul 2018 și au vizat o suprafață totală de 3.599 de hectare. La evenimentul de predare a noilor cărți funciare au participat RÁKOSI-SEIWARTH Ildikó, președinte-director general al ANCPI, Mara TOGĂNEL, prefectul județului Mureș, Marcel GRIGORE, directorul OCPI Mureș, Vasile MORAR, primarul comunei Cucerdea, Sorin TRUȚĂ, directorul OCPI Harghita, șeful zonei 7 Centru din care face parte și OCPI Mureș, Paul CALCAN, MÁRTON Edith, inginer-șef al OCPI Harghita, reprezentantul societății care a realizat lucrarea de cadastru și echipa OCPI Mureș implicată în verificarea și recepția lucrărilor. În prezent, din totalul de 102 unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Mureș, două sunt cadastrate în proporție de 100% (Saschiz și Cucerdea), iar în alte 29 se desfășoară lucrări de cadastru, atât la nivelul întregii UAT, cât și pe sectoare cadastrale. 14 comune din județul Mureș beneficiază de fonduri europene pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților. Dintre acestea, în cinci comune sunt în derulare sau vor începe lucrări de cadastru sistematic: Bogata, Chețani, Cristești, Ibănești și Vătava. Pentru celelalte nouă comune incluse în proiectul de cadastru finanțat din fonduri europene (Band, Crăciunești, Cuci, Eremitu, Ernei, Gheorghe Doja, Ogra, Sânger și Sânpaul) ANCPI va demara licitația pentru servicii de înregistrare sistematică. ANCPI a lansat, anul acesta, cea de-a șaptea etapă de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale, gratuit pentru cetățeni. UAT-urile interesate să înceapă sau să continue lucrările de cadastru pe sectoare cadastrale pot accesa bani încheind un contract de finanțare cu oficiul de cadastru din județul în care se află. Suma alocată fiecărei primării este de 160.000 de lei. În cadrul Finanțării VII, primăriile din județul Mureș au la dispoziție peste 12,5 milioane de lei. Toate cele 80 de UAT-uri eligibile din județ au solicitat finanțare pentru înregistrarea sistematică a proprietăților, prioritate având terenurile agricole din extravilan. Contractele de finanțare au o durată de 18 luni. PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional – aproximativ 313 milioane de euro, dar și din bugetul local al primăriilor. Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, www.ancpi.ro.