Constructii

627

ANL a recepţionat 30 de locuinţe pentru tineri în orașul Ardud

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în orașul Ardud (jud. Satu Mare), 30 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

Locuințele (10 garsoniere și 20 de apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Florilor, pe un regim de înălţime P+3E+M (parter+3 etaje+mansardă), valoarea obiectivului de investiție fiind de 9.943.638,40 lei (inclusiv TVA).

Până în prezent, în județul Satu Mare, ANL a finalizat, în cadrul programului de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii, 539 de unități locative în localitățile:

Satu Mare (246), Tâşnad (61), Odoreu (24), Negreşti - Oaş (43), Turţ (40), Carei (87), Micula (19), Dorolţi (19).

***

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă.

Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.

În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.

Sumele necesare finanțării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2