Constructii

176

ANL Călărași a recepționat un bloc cu 56 de apartamente pentru tineri

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

După cum se arată într-un comunicat emis de Ministerul Lucrărilor Publice, Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), a recepționat în municipiul Oltenița (jud. Călărași), 56 de apartamente pentru tineri, destinate închirierii.

Locuințele (14 garsoniere, 20 de apartamente cu 2 camere şi 22 de apartamente cu 3 camere), distribuite în 4 blocuri, au fost construite în amplasamentul din strada B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 26-30, cu regim de înălţime S+P+3E (subsol+parter+3 etaje).

Până în prezent, în județul Călărași, ANL a finalizat, în cadrul aceluiași program, 379 de unități locative.

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.

În prezent, în urma ultimelor modificări legislative, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.

Valoarea de înlocuire care se utilizează în prezent la calcularea de către autoritățile publice locale a prețului de vânzare al locuințelor, stabilită prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 2097 din 5 iulie 2019 și valabilă până la data publicării următorului ordin în Monitorul Oficial al României, este de 1.916,42 lei/metru pătrat, inclusiv TVA.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2