Constructii

223

Cămin nou pentru studenții de la Universitatea Politehnică din București

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Executivul a aprobat în ședință, Hotârârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Construire cămin studențesc – Universitatea Politehnica din București”.”Așa cum ne-am asumat prin Programul de Guvernare, sprijinim infrastructura educațională prin asigurarea condițiilor necesare pentru accesul în mod egal la educație, în condiții de studiu la standarde europene. Astfel, prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru acest cămin studențesc, reușim să facem un pas înainte pentru creșterea capacității de cazare, dar și a calității vieții studenților. În plus, am acordat o atenție specială și studenților cu dizabilități, pentru care șansa la educație este foarte importantă. Astfel, 21 de camere, dintre cele 350, vor fi puse la dispoziție acestei categorii de studenți”, a declarat Cseke Attila. Complexul studențesc de pe Splaiul Independenței, nr. 290, din sectorul 6 al Capitalei va fi dispus pe o suprafață de 128.000 mp, iar căminul va fi proiectat pe un regim de înălțime prevăzut cu demisol, parter și 10 etaje. De altfel, demisolul clădirii va avea capacitatea să asigure 51 de locuri de parcare, în timp ce pe terasă vor fi amplasate panouri solare cu ajutorul cărora va fi asigurat necesarul de apă caldă al clădirii. Valoare totală a investiției este de 119.813.000 de lei (TVA inclus), din care 116.285.000 lei vor fi finantați de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, restul investiției revenind Universității Politehnica. Durata de execuție a investiției este estimată la 12 luni.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2