Constructii

227

Care a fost oferta rezidențială la nivel național în T3?

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Comparativ cu trimestrul precedent, oferta totală de apartamente și case construite înainte de anul 2000 disponibile spre vânzare în cele nouă mari orașe analizate a fost, în T3 2021, cu aproximativ 6,4% mai ridicată, se arată în ultima analiză Imobiliare.ro. Aceasta s-a cifrat, mai exact, la 18.920 de oferte, față de 17.780 în cele trei luni anterioare. În contextul situației din domeniul sanitar, însă, raportat la perioada similară a anului anterior poate fi observată o diferență negativă, în cuantum de 12,6%. Pe parcursul ultimelor 12 luni, aproape toate marile orașe analizate au consemnat majorări ale ofertei rezidențiale de pe piață – marjele de scădere fiind, în majoritatea cazurilor, de două cifre. Astfel, cel mai mare recul, în cuantum de circa 47%, a avut loc în Craiova, unde au fost scoase la vânzare, trimestrul trecut, 890 de proprietăți rezidențiale. Pe locul al doilea se situează Sibiul, cu un minus de 40% (până la 580 de proprietăți rezidențiale), acesta fiind urmat de Oradea, cu o scădere de circa 36% (până la un total de 1.450 de anunțuri). Un declin anual de 19% a avut loc în Cluj-Napoca (unde au fost scoase la vânzare 1.970 de proprietăți), orașul de pe Someș fiind urmat de Constanța (-15,6%, până la 1.080 de oferte), Brașov (-14,6%, până la 1.060 de oferte), Iași (-9,1%, până la 1.320 de anunțuri) și Timișoara (-1,6%, până la 2.470 de oferte). În perioada analizată, excepția de la regulă este reprezentată de București, unde numărul proprietăților scoase la vânzare s-a majorat cu 3,7%, până la un total de 8.100. Un trend per ansamblu descendent poate fi observat și privind la numărul de proprietăți nou introduse pe piață, ce s-a cifrat la 9.150 la nivelul celor nouă orașe cuprinse în analiză – adică cu 16,4% mai puține decât în perioada similară a anului precedent. De data aceasta, o evoluție negativă a avut loc în toate orașele, începând cu Craiova (-45%) și continuând cu Sibiul (-31,4%), Cluj-Napoca (-26,5%), Constanța (-22,3%), Oradea (-19,4%), Iașiul (-15,2%), Brașovul (-10,4%), Timișoara (-9,7%) și, în cele din urmă, Bucureștiul cu -8%.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2