ConstructiiRepere

278

Ce, pentru ce şi pentru cine construim?

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Chiar înainte de a scrie acest editorial, priveam pe geamul biroului spre un șantier pe care s-a ridicat un bloc de locuințe. Acum, lucrările au ajuns la stadiul de executare a finisajelor. Tuturor celor de la infoCONSTRUCT Magazin ne place blocul. Măcar pe dinafară, proiectul pare foarte reușit. Apartamentele se arată a fi mari, iar ferestrele unora dintre camere sunt panoramice, de la plafon, la podea, de la peretele din stânga, până la cel din dreapta, exact așa cum îmi plac mie.

E clar, apartamentele-astea nu sunt pentru oricine, sigur vor avea prețuri pe măsură. Dar, câte și în ce perioadă vor fi vândute? Întrebăm lucrurile astea, pentru că epidemia de conronavirus Covid-19 a bulversat totul. Toată lumea este mult mai prudentă. De la criza din 2008-2010 nu a trecut mult timp, și fiecare a învățat lecția cumpătării. Desigur, și criza de acum va fi depășită, dar din punct de vedere investițional, lucrurile vor sta sub semnul întrebării.

Industria de construcții din România a fost cât se poate de dinamică în anul 2019, creșterile fiind spectaculoase, în ciuda absenței marilor proiecte de infrastructură. Iar, dacă ne gândim la acest aspect, trebuie să băgăm de seamă cu toții că, încă o dată, sectorul privat, săracul, a ținut țara asta în funcțiune.

Însă, ce va fi? Dacă apartamentele din blocul de lângă birourile noastre nu se vor vinde la prețul estimat sau nu se vor vinde într-un timp optim, pentru reinvestirea banilor dar și pentru acumularea de profit? Și, mai ales, dacă situația blocului de alături s-a multiplicat pe sute de șantiere din țară? Dacă actuala criză va fi mai mare decât cea de acum zece ani, ce vom face? Cu o asemenea industrie autohtonă în stagnare, unde vor pleca muncitorii care încă mai sunt pe șantierele patriei și de unde vor fi aduși alții, mai ales că teama de boli s-a instaurat, deja, la nivelul românului simplu?

Cu siguranță, această pandemie, schimbările climatice și migrația unor populații întregi vor modifica dramatic societatea și economia, în ansamblul, firește, cu particularitățile lor locale și zonale.

Așa că, nu putem spune decât: Să dea Domnul să mai avem ce, pentru ce și pentru cine să construim!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2