Certificările de sustenabilitate și eficiență energetică au devenit un reper important în piața construcțiilor. Ele promit performanță, costuri reduse de exploatare și un impact de mediu scăzut. În practică însă, tot mai multe clădiri certificate nu livrează rezultatele așteptate în exploatare.

Ruptura apare din modul în care certificările sunt obținute. Majoritatea schemelor evaluează conformarea la criterii în faza de proiectare sau la finalizarea construcției, nu performanța reală pe termen lung. Indicatorii sunt calculați pe baza unor ipoteze standardizate care rareori reflectă modul concret de utilizare a clădirii.

Un alt factor este abordarea fragmentată. Proiectarea, execuția și exploatarea sunt tratate ca etape separate, iar certificarea nu garantează continuitatea dintre ele. O clădire poate respecta cerințele formale, dar mici abateri de execuție, lipsa reglajelor fine sau mentenanța insuficientă pot eroda rapid performanța inițială.

De asemenea, accentul pe punctaj conduce uneori la soluții optimizate pentru certificare, nu pentru funcționalitate. Sistemele devin complexe, greu de operat și sensibile la erori, ceea ce afectează utilizarea zilnică.

Certificarea nu este inutilă, dar nu este sinonimă cu funcționalitatea. Fără monitorizare post-recepție, responsabilitate clară în exploatare și evaluare a performanței reale, clădirile certificate riscă să rămână eficiente doar pe hârtie.

(Foto: Freepik)