Constructii

229

Colliers: Piața tranzacțiilor imobiliare ar trebui să își revină

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Piața românească de investiții a înregistrat anul trecut tranzacții de peste 1,25 miliarde de euro, cu mult peste rezultatul de 890 de milioane de euro din 2021, bifând cea mai mare valoare din 2007 încoace, arată raportul anual publicat de Colliers. Volumul pieței a fost puternic accelerat de vânzarea portofoliului de birouri din România al CA Immo, o tranzacție de 377 de milioane de euro, care a stabilit un nou record  pentru cea mai mare tranzacție încheiată pe piața locală. Capitalul românesc a reprezentat aproximativ jumătate din volumul total, nivel record pentru piața locală, urmat la mare distanță de capitalul sud-african și austriac, cu circa 20%, respectiv 10%. În plus, volumul de tranzacții generat anul trecut de capitalul românesc a fost de peste 4 ori mai mare decât media anuală din 2015 până în 2021. Segmentul de birouri a continuat să domine, anul trecut, în termeni de tranzacții, cu o pondere de 63% din volumul total al investițiilor, urmat de cel de retail, care a generat, de asemenea, o mare parte din activitate (25% din total). Consultanții Colliers subliniază că, pentru segmentul industrial, ceea ce frânează activitatea de pe piață continuă să rămână lipsa de ofertă de produse disponibile, deoarece majoritatea dezvoltatorilor de I&L tind să fie proprietari pe termen lung, deși, în ultimii ani, au existat companii care s-au orientat către vânzare și închiriere ca alternativă pentru depozitele și facilitățile de producție deținute. Cea mai mare tranzacție a anului a fost vânzarea portofoliului de birouri de 165.000 de metri pătrați al CA Immo către proprietarii lanțului românesc de bricolaj Dedeman, pentru 377 de milioane de euro. A doua cea mai mare tranzacție a fost cea în care MAS REI a cumpărat participațiile partenerului său comun într-o serie de parcuri de retail nou-construite pe teritoriul României, fiind a doua tranzacție de acest fel între MAS REI și Prime Kapital. Estimată la aproximativ 190 de milioane de euro, tranzacția este interesantă și pentru că proprietățile aveau în momentul vânzării un randament de aproximativ 7%. A treia cea mai mare tranzacție a anului trecut a fost achiziția de către S IMMO a Portland Trust's Expo Business Park, un nou proiect de birouri livrat în subpiața Piața Presei/Expoziției, pentru aproximativ 115 milioane de euro. O altă tranzacție de referință a implicat, de asemenea, o proprietate nouă - prima fază a proiectului de birouri U-Center dezvoltat de Forte Partners, care a fost tranzacționată la un preț de aproximativ 90 de milioane de euro. Acesta este unul din activele  premium tranzacționate anul trecut (deși nu se află într-o sub piață de birouri traditională, chiar dacă zona este destul de centrală), pentru un randament de puțin sub 7%, dar peste nivelul anterior pentru tipul acesta de active, de 6,5%. De altfel, decalajul dintre activele premium (fie că sunt de birouri, retail sau industriale) situate în București și cele din alte mari capitale vecine s-a redus în 2022. Randamentele premium pentru retail și industrial au rămas la 6,75%, respectiv 7,5%, în timp ce în cazul birourilor, randamentul proprietăților premium a crescut cu 25 de puncte procentuale, până la 6,75%. Perspectivele par să fie umbrite de numărul limitat de livrări de proiecte de birouri după anul 2023, dezvoltatorii fiind preocupați de majorarea costurilor de construcție, la care se adaugă și o posibilă încetinire a contextului economic. Cu toate acestea, experiența consultanților Colliers arată că investitorii străini continuă să fie interesați de România și rămân destul de activi. O tendință nouă care s-a cristalizat recent și pe care o vedem extinzându-se în următorii ani este faptul că mulți investitori străini încearcă să pătrundă pe piața locală prin intermediul unor parteneriate de tip joint-venture, alături de jucători locali, mai experimentați. În ansamblu, 2023 nu se anunță neapărat un an rău, chiar dacă volumul de tranzacționare pe piață este posibil sa scadă având în vedere volumul record de anul trecut. Randamentele vor continua să fie supuse unor presiuni ridicate, cel puțin în prima jumătate a anului, dar atâta timp cât performanța economică generală a României rămâne solidă, piața de investiții ar trebui să-și revină.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2