Automatizarea șantierelor este adesea prezentată ca o soluție inevitabilă la lipsa forței de muncă. Roboți de zidărie, imprimante 3D pentru beton, sisteme autonome de montaj — toate promit eficiență, precizie și costuri mai mici. Realitatea din teren este însă mai nuanțată.

În prezent, automatizarea funcționează cel mai bine în procese repetitive, standardizate și bine controlate. În fabricile de prefabricate sau în producția de elemente modulare, roboții aduc beneficii clare. Pe șantier, însă, variabilitatea este regula: condiții meteo, toleranțe neuniforme, adaptări de ultim moment.

Riscul apare atunci când tehnologia este supraestimată. Dependința excesivă de sisteme automatizate poate duce la blocaje dacă acestea cedează sau nu pot fi adaptate rapid. În lipsa personalului calificat capabil să intervină, un șantier „ultra-automatizat” poate deveni paradoxal mai vulnerabil.

Un alt aspect critic este transferul de competențe. Automatizarea reduce nevoia de muncă fizică, dar crește cererea pentru operatori, programatori și tehnicieni. Fără investiții serioase în formare, decalajul dintre tehnologie și resursa umană se adâncește.

Viitorul construcțiilor nu este unul fără muncitori, ci unul cu roluri schimbate. Automatizarea eficientă nu înseamnă eliminare, ci colaborare între om și tehnologie. Limita nu este dată de ce pot face roboții, ci de cât de bine sunt integrați în realitatea complexă a șantierului.

(Foto: Freepik)