Repere

642

Costurile de administrare și întreținere ale clădirilor de birouri au crescut cu 9%

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Costurile de administrare și întreținere ale clădirilor de birouri din portofoliul departamentului de Asset Services al Colliers România au crescut cu 9% anul trecut comparativ cu 2022.

Costurile mai ridicate pentru servicii în general, inclusiv pe fondul salariilor mai mari, și o prezență îmbunătățită a angajaților la birou în 2023 au fost factorii care au generat această tendință.

Colliers România administrează aproximativ 680.000 de metri pătrați de spații imobiliare (dintre care aproape 600.000 metri pătrați reprezintă birouri și restul depozite industriale), ceea ce face ca datele companiei în privința costurilor administrative să fie destul de reprezentative pentru întreaga piață.

Întrucât costurile cu utilitățile nu sunt incluse în toate bugetele de costuri de administrare, ci mai degrabă plătite direct de către chiriași, Colliers a exclus utilitățile din această analiză pentru a păstra comparabilitatea datelor.

Cea mai mare creștere a bugetelor de administrare și întreținere a clădirilor de birouri a fost în zona costurilor cu deșeurile – 40% față de 2022. Această creștere este în mare parte rezultatul unei prezențe mai mari a salariaților în clădirile de birouri, care a crescut de la o medie pe portofoliu de 40% la începutul anului la 55% la finalul anului.

De asemenea, creșteri semnificative de 12% au fost înregistrate și la costurile cu serviciile de securitate și pompieri, în timp ce costurile cu serviciile de curățenie au crescut cu 11%, fiind influențate de cele două majorări ale salariului minim din lunile ianuarie și octombrie 2023.

 În prezent, compania are un total de aproximativ 400 de chiriași în clădirile pe care le administrează în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Arad, iar valoarea proprietăților din portofoliu depășește un miliard de euro.

În ceea ce privește costurile cu utilitățile, pe piețele internaționale s-au înregistrat scăderi după scăderi la electricitate și gaze, până la niveluri dinainte de criză, ceea ce a dus la o scădere a facturilor în 2023, comparativ cu 2022.

Mai exact, în decembrie 2023, prețul unitar al energiei (în kWh) a înregistrat o scădere medie de aproximativ 15% față de ianuarie 2023 pe întregul portofoliu Colliers, iar tendința continuă să fie de o ușoară scădere.

De asemenea, nu au existat diferențe semnificative nici în prețul gazului în 2023. Mai departe, ținând cont de toți factorii din piață, bugetele pentru cheltuielile de administrare și de întreținere au fost construite în baza unei creșteri medii de 13% în 2024, potrivit consultanților Colliers.

Colliers România oferă servicii de administrare aferente unor bugete anuale de peste 26 de milioane de euro, ajutând la optimizarea acestor cheltuieli pentru proprietarii care au ales să externalizeze aceste servicii. 

Contractarea de servicii de Asset Services subliniază abordarea profesională pe care dezvoltatorii și proprietarii de spații de birouri și industriale o au în raport cu chiriașii lor, generând economii de scară și beneficii precum contribuția semnificativă la implementarea angajamentelor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), dar și integrarea de soft-uri și aplicații optimizate și raportarea unitară pe situația financiară coroborată cu situația operațională din site.

Divizia de Asset Services a Colliers are o abordare multidisciplinară pentru fiecare proiect, acoperind o gama vastă de activități prin serviciile pe care le oferă. Mai exact, asigură un management operațional și tehnic al clădirilor, acoperind totodată nevoile chiriașilor și asigurându-se că aceștia își îndeplinesc obligațiile contractuale.

În același timp, compania oferă și servicii financiare pentru administrare (facturare, plăți, cheltuieli și venituri, reconcilieri), precum și raportare către proprietari, asigurând legătura operațională dintre nevoile chiriașilor și cele ale proprietarilor. (Foto: Freepik) 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2