Constructii

202

Creșterea producției industriale determină creșterea segmentului de construcții industriale

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Conform datelor Institutului Național de Statistică, producţia industrială a crescut cu 14,3% ca serie brută şi cu 14,5% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate în primele patru luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Această creștere are, cu siguranță, o mare relevanță în evoluția segmentului de construcții industriale. Iată predicțiile pentru acest final de an, potrivit IBC Focus, și Victa.ro.Impactul negativ al pandemiei a fost depășit Fără îndoială, situația pandemică a afectat majoritatea ramurilor economice, inclusiv producția industrială. Cu toate acestea, specialiștii își mențin optimismul cu privire la viitor. În ciuda faptului că 60% dintre producători au simțit puternic impactul COVID-19, un sondaj recent realizat arată că o parte din liderii producători sau retaileri au cunoscut o creștere semnificativă sau modestă a veniturilor companiei în timpul pandemiei. În 2021, specialiștii estimează că producția va deveni mai agilă și mai flexibilă. Deja, sunt semne serioase în acest sens. Iată câteva predicții pentru finalul anului acesta: Sectorul producției industriale se va orienta spre producția locală, acolo unde are loc și vânzarea. Acest lucru va fi în primul rând condus de tarifele care amenință lanțurile globale de aprovizionare, încurajând producătorii să aducă activitatea de fabricare aproape de client. Pandemia a scos la suprafață fragilitatea forței de muncă, spațiului fizic și a fabricilor localizate la mii de km. Din fericire, tehnologia avansată s-a dovedit a crește rezistența lanțului de aprovizionare pentru producătorii care au adoptat-o. Ca urmare, producătorii realizează că trebuie să își diversifice operațiunile din fabrică și să adopte tehnologia Industry 4.0 pentru a deveni mai rezistentă. Repere de performanță Privind strict spre segmentul construcțiilor industriale, în care includem și pe cel al parcurilor logistice, iată câteva repere de performanță. CTP, cel mai mare dezvoltator logistic din România, se pregătește să treacă de pragul de 2 mil. mp centre logistice în 2021 și majorează bugetul de investiții. La rândul său, HAVI Logistics deschide cel mai mare centru de distribuție din România în Chitila Logistics Hub, precum și câteva parcuri fotovoltaice uriașe în municipiul Satu Mare, în urma unei investiții de peste 46 Milioane Euro. Compania Ford anunță și ea o investiție de peste 300 milioane dolari pentru producția de mașini electrice în România, falt care va necesita dezvoltarea spațiilor industriale. Concomitent, WDP va investi 131 de milioane de euro în proiecte logistice. Merită să menționăm și cea mai valoroasă tranzacţie de pe piaţa închirierilor: Dacia prelungeşte cu zece ani contractul de închiriere pentru depozitul de 69.000 mp din parcul logistic Piteşti Industrial Park, deţinut de Globalworth. Mii de proiecte la nivel național Potrivit datelor monitorizate cu ajutorul singurei platforme asistente de vânzare la șantiere, Victa.ro, în primele 6 luni ale anului 2021 au fost identificate 3.236 proiecte industriale la nivel național. Valoarea estimată a investițiilor se ridică la suma de 17,58 miliarde de lei, iar suprafața șantierelor este de 9,72 milioane mp. În topul județelor cu cele mai numeroase investiții se află Bihor și Ilfov, cu 271 și, respectiv, 212 proiecte. Odată cu relaxarea restricțiilor de distanțare impuse în pandemie, numărul construcțiilor industriale a crescut în primele 6 luni ale anului 2021. Așadar, acesta a ajuns la 3.236 proiecte, comparativ cu cele 2762 monitorizate în aceeași perioadă a anului trecut. Conform Victa.ro, numărul proiectelor industriale a crescut în fiecare zonă a țării,  în 202,1 comparativ cu 2020. Cele mai însemnate majorări au fost identificate în Centru (36,52 puncte procentuale) și Sud-Est (31,73 puncte procentuale). Totuși, zonele din Nord-Vest-ul a țării par a fi în continuare un magnet pentru investitori, cu un total de 656 proiecte (cu 15,09% mai multe decât în 2020). Mai mult de 85% dintre proiectele industriale monitorizate în luna iunie sunt private. Mai exact, au fost identificate 2757 investiții private, 84 publice și 395 cu finanțare public-privată. În primele 6 luni ale anului 2021 au fost monitorizate 26 proiecte în stadiul de intenție, 84 în proiectare, 1603 în autorizare, 408 înainte de execuție, 515 în construcție, 107 în stadiul de amenajare, 490 finalizate și 2 în licitație. Și parcurile mixte sunt pe trend pozitiv Alături de cele descrise mai sus, să remarcăm faptul că și parcurile mixte manifestă un trend pozitiv. Dintre proiectele aflate în derulare, remarcăm hale de depozitare și logistică, spații comerciale, spații de cazare și alimentație publică. Cele mai multe sunt reunite în Constanța Business Park, faze succesive, însemnând 210.000 mp. De rermarcat aici și WDP Industrial Park Cluj, un depozit logistic cu spații administrative, de 188.000 mp, și Parcul industrial VGP Park, Brașov, cu 180.000 mp. Arhitecții au de lucru. Mult! Și firmele de proiectare și arhitectură au o activitate asiduă. Astfel, în ultimele 6 luni au fost identificate 866 firme de arhitectură care au executat lucrări industriale la nivel național. În funcție de numărul proiectelor, cele mai active companii sunt ENGINEERING DIVISION (13 lucrări), GLOBAL BUSINESS MANAGEMENT GBM (12 lucrări) și CONTEMPORAN PROIECT (10 lucrări). În privința antreprenoriatului, clasamentul adună 524 antreprenori generali care au executat lucrări industriale au fost identificați în ultimele 6 luni. Însă, potrivit Victa.ro, cele mai active companii sunt WINCON (8 proiecte), KESZ CONSTRUCTII ROMANIA (5 proiecte), B MASIV (5 proiecte) și SAGEX CONSTRUCT (5 proiecte). Locul 2 în Europa Așadar, perspectivele pentru un final de an 2021 sunt cât se poate de favorabile pentru constructorii români și pentru economia națională în ansamblul ei, știind cu toții faptul că această industrie este esențială în tabloul economic general al României. Ca urmare, nu este de mirare că, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), România se clasează foarte, foarte sus. Lucrările din construcţii au înregistrat un avans de 2,8% în zona euro şi de 3,5% în Uniunea Europeană, în iunie, comparativ cu perioada similară din 2020. Cele mai semnificative creşteri sunt înregistrate în Ungaria (27,7%), România (10,2%) şi Austria (10%). Singurele scăderi anuale au fost în Spania (minus 10,6%), Germania (minus 1,6%) şi Belgia (minus 0,6%). Comparativ cu luna precedentă, lucrările din construcţii au înregistrat în iunie o scădere de 1,7% în zona euro şi de 1,2% în Uniunea Europeană. Cele mai semnificative creşteri lunare au fost în Slovenia (4,8%), Ungaria (3,6%) şi România (2%), iar cel mai semnificativ declin în Slovacia (minus 6,5%), Spania (minus 3,6%) şi Austria (minus 3,3%).

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2