186
În data de 16 mai, la ora 10:00, dorim să lansăm apelurile de proiecte pentru Fondul local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat, astăzi, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, în cadrul unei conferințe de presă. ”Suntem în discuții avansate cu Comisia Europeană, astfel că, deși termenul convenit inițial era 30 iunie, putem lansa apelurile cu o lună și jumătate mai devreme” – a spus ministrul. Prin această componentă, cu un buget total de 2,73 miliarde de euro, Ministerul Dezvoltării asigură cadrul necesar pentru dezvoltarea durabilă a localităților din România, prin investiții în infrastructura locală care vor susține atât reziliența și tranziția verde a zonelor urbane și rurale, cât și reducerea disparităților teritoriale la nivel regional, intra-regional și intra-județean. De asemenea, va fi asigurat cadrul pentru reformarea și digitalizarea instrumentelor de planificare teritorială și urbană la nivelul autorităților publice locale. Ministerul Dezvoltării va construi 5.522 de locuințe pentru tineri și specialiști din sănătate și învățământ, care vor fi eficiente din punct de vedere energetic. Ministrul a arătat: 754 milioane de euro sunt destinate investițiilor în mobilitatea urbană verde, prin înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public cu 1.135 de vehicule nepoluante, cu emisii zero de gaze de eșapament, pentru care ministerul va asigura și stațiile de încărcare necesare, cu un buget de 214,5 milioane de euro. Autoritățile locale vor putea achiziționa 13.200 de puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice. De asemenea, prin Fondul local, se vor realiza 1.091 km de piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare la nivel local/metropolitan, în valoare totală de 234 milioane de euro. ”Astăzi publicăm în transparență decizională și Ghidul solicitantului pentru cea de-a treia componentă din PNRR, privind construcția creșelor, cu un buget de 299 milioane de euro. Apelurile de proiecte le vom lansa până la sfârșitul lunii iunie, astfel, toate fondurile pentru investițiile mari de infrastructură, gestionate de Ministerul Dezvoltării și finanțate prin PNRR, vor fi deschise”, a mai arătat ministrul Cseke Attila. Ministrul dezvoltării a mai anunțat și finalizarea repartizării pe județe a sumelor alocate prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”. Lista proiectelor, precum și un exemplu de calcul pentru a explica criteriile de selectare pot fi consultate pe site-ul MDLPA, aici: https://bit.ly/3yay842