Fisurile apărute în clădirile noi sunt adesea percepute ca defecte grave, deși nu toate indică probleme structurale. În realitate, crăparea este rezultatul interacțiunii dintre sol, structură, materiale și execuție, nu un fenomen singular.

Primul factor este solul. Tasările diferențiate, cauzate de studii geotehnice incomplete sau interpretate superficial, generează eforturi neprevăzute în structură. Chiar și tasări de câțiva milimetri pot produce fisuri în pereți sau planșee, mai ales în clădirile rigide.

Al doilea factor este timpul. Betonul se contractă prin uscare, iar materialele noi „lucrează” în primii ani. Lipsa rosturilor de dilatare, turnările necontrolate sau graba în aplicarea finisajelor conduc la fisuri premature, frecvent confundate cu defecte structurale.

Execuția joacă un rol decisiv. Armături montate incorect, beton turnat în condiții necorespunzătoare, cofraje rigide sau detalii ignorate amplifică tensiunile interne. În multe cazuri, proiectul este corect, dar execuția nu respectă ipotezele de calcul.

Fisurile nu sunt un eșec automat al proiectării, ci un semnal. Ele indică unde lanțul sol–structură–material–execuție s-a rupt. În construcții, calitatea nu se vede doar la recepție, ci în comportarea în timp.

(Foto: Freepik)