236
La fel ca în ultimele trei trimestre, niciunul dintre marile centre regionale ale țării nu a intrat, în T3 2020, în clasamentul reședințelor de județ cu cele mai semnificative scumpiri de pe segmentul apartamentelor, se arata in analiza efectuata de Imobiliare.ro.
Astfel, cea mai mare majorare de preț din perioada analizată, respectiv 4,2%, a avut loc în Târgoviște, până la o medie de 770 de euro pe metru pătrat util, capitala județului Dâmbovița ieșind, în urma acestei evoluții, din clasamentul orașelor cu cele mai ieftine apartamente.
Cu un avans de 3,7%, până la 780 de euro pe metru pătrat util, Drobeta Turnu-Severin ocupă poziția secundă în top, urmată fiind de Vaslui (+3,6%, până la 860 de euro pe metru pătrat), Giurgiu (+3,2%) și, respectiv, Miercurea-Ciuc (+2,6%, până la 1.030 de euro pe metru pătrat).
Dintre reședințele de județ analizate, au existat și câteva care au consemnat scăderi de preț trimestrul trecut – de observat este însă că aceste variații negative nu au fost substanțiale, ele situându-se, fără excepție, sub pragul de 2%.
Pe primul loc în clasamentul ieftinirilor se situează Tulcea, cu un minus de 1,5% (până la 1.000 de euro pe metru pătrat), aceasta fiind urmată de Sfântu Gheorghe (-1,2%, până la o medie de 870 de euro pe metru pătrat), Reșița (-0,9%), București (-0,8%), dar și de Brăila (-0,5%). În ciuda variațiilor consemnate trimestrul trecut, clasamentul național al reședințelor de județ unde pot fi găsite cele mai scumpe apartamente a rămas neschimbat.
Astfel, prima poziție în top este ocupată în continuare de Cluj-Napoca, cu o medie de preț de 1.800 de euro pe metru pătrat util, în vreme ce pe următoarele poziții se situează Bucureștiul (cu 1.440 de euro pe metru pătrat), Timișoara (cu 1.270 de euro pe metru pătrat), Constanța (cu 1.240 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, Brașov (cu 1.200 de euro pe metru pătrat).
În ceea ce privește clasamentul orașelor cu cele mai ieftine apartamente, acesta a suferit anumite schimbări față de trimestrul anterior: pe primul loc se situează tot Reșița (unde prețul mediu solicitate de către vânzători este 580 de euro pe metru pătrat util), în vreme ce Giurgiu (630 euro pe metru pătrat) și Alexandria (630 de euro pe metru pătrat) au revenit pe poziții de egalitate.
Călărașiul s-a menținut pe poziția a patra în top (750 euro pe metru pătrat), de data aceasta la egalitate cu Satu Mare, care a devansat Târgoviște.