Repere

570

FPSC: Mesaj către constructorii din România, de Ziua Constructorului

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Incepând cu anul 2019, obişnuim ca la 14 septembrie să sărbătorim Ziua Naţionala a Constructorului aşa cum s-a stabilit prin Legea 350/2018. Este o zi dedicată celor ce proiectează şi construiesc impreună cu producătorii şi furnizorii de materiale, utilaje şi echipamente pentru construcţii, este o zi de recunoaştere a eforturilor şi meritelor breslei şi se raportează la data la care a fost recepţionată una dintre lucrările de referinţă a constructorilor români - podul Anghel Saligny de la Cernavodă.

Este o zi dedicată celor care aduc procente din ce in ce mai importante in PIB-ul ţării, celor care au susţinut economia românească in pandemie şi in alte situaţii dificile.

Este ziua breslei care practică o meserie pe cât de dificilă, pe atât de nobilă şi necesară omului, din cele mai indepărtate timpuri, când acesta a avut nevoie de un simplu adăpost, pana in zilele noastre când realizează clădiri inteligente.

Peste constructorii români au trecut deseori furtuni dar apoi a venit şi vreme bună pentru că fără constructori societatea nu poate exista. Sperăm ca in viitor rezultatele activităţii constructorilor să fie apreciate la justa lor valoare.

Anul acesta de Ziua Naţionala a Constructorului dorim să folosim momentul pentru a mulţumi colaboratorilor din alte bresle, presei preocupată să cunoască şi să transmită publicului realităţile domeniului, dascălilor care ne-au ajutat să invăţăm această meserie, tuturor celor cărora le pasă că acest sector este vital pentru economia ţării.

La mulţi ani, constructori! Multe realizări, profesionalism şi recunoaştere in demnitate pentru a construi in România!

Federaţia Patronatelor Societaţilor din Construcţii

PRESEDINTE

Dr. Ing. Cristian-Romeo ERBASU 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2