ConstructiiRepere

257

Fuziunile și achizițiile de pe piața de real estate s-au menținut la un nivel semnificativ în 2020

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Piața de fuziuni și achiziții (mergers & acquisitions – M&A) a numărat 91 de tranzacții în România în 2020, comparativ cu 110,în 2019.

Potrivit estimărilor Deloitte, valoarea totală a pieței, inclusiv tranzacțiile care nu au avut o valoare comunicată, a fost de 3,7-4,3 miliarde de euro în 2020 (față de o valoare între 4 și 4,4 miliarde de euro în 2019), în timp ce tranzacțiile a căror valoare a fost comunicată au totalizat 1,5 miliarde de euro (față de 1,7 miliarde de euro în 2019).

„2020 a marcat o scădere a numărului de tranzacții comparativ cu nivelul anului precedent, care a reprezentat un record pentru perioada de după criza financiară, însă, ținând cont de contextul general fără precedent marcat de pandemia de COVID-19, putem spune că aceste rezultate sunt bune.

O analiză pe trimestre indică faptul că trimestrul al doilea a fost cel mai afectat, pentru ca ulterior activitatea să înregistreze un reviriment notabil. Anul 2020 a adus cea mai mare tranzacție a ultimului deceniu: preluarea unui portofoliu de active deținut de CEZ în România”, a spus Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

Nouă tranzacții cu o valoare declarată sau estimată de minimum 100 de milioane de euro au fost anunțate anul trecut. În 2019, numărul acestora a fost similar.

„Notăm o activitate de M&A alimentată de un interes real al investitorilor atât financiari, dar în special strategici, față de sectoarele cu potențial de creștere. De asemenea, în rândul investitorilor strategici se remarcă jucători importanți ce vizează intrarea pe piața românească, fenomen ce sugerează accelerarea căutării de noi oportunități de expansiune în contextul reevaluării planurilor strategice”, a spus Iulia Bratu, Director, CorporateFinance, Deloitte România.

Cele mai mari tranzacții ale anului 2020 au fost: 

  • achiziția de către Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) a unui portofoliu de active deținut de CEZ în România (valoare necomunicată);
  • preluarea de către dezvoltatorul ceh CPI Property Group SA a unui pachet minoritar din acțiunile Globalworth, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România și Polonia, într-o serie de tranzacții succesive, cea mai mare având valoarea de aproximativ 280 de milioane de euro;
  • achiziția de către Orange România a pachetului majoritar de 54% din acțiunile Telekom România Communications (valoarea tranzacției: 268 de milioane de euro);
  • rundă de finanțare în valoare de 225 de milioane de dolari (200 de milioane de euro), obținută de către UiPath, companie din domeniul automatizării robotizate a proceselor (RPA),care a stabilit evaluarea companiei la nivelul de 10,2 miliarde de dolari;
  • vânzarea de către OMV Petrom a 100% din participația sa în Kom-Munai LLP (KOM) și TasbulatOil Corporation LLP (TOC) din Kazahstan către Magnetic Oil Limited (valoare necomunicată).

Cele mai active sectoare din punctul de vedere al numărului de tranzacții au fost cel imobiliar (inclusiv construcțiile), energia și sectorul financiar. Cumulat, acestea au generat 50 de tranzacții. Din punctul de vedere al valorilor, pe primul loc s-a aflat tot sectorul imobiliar, urmat de tehnologie și energie.

„În legătură cu evoluția activității de fuziuni și achiziții anul acesta,avem un optimismrezervat. Există semnale care indică faptul că interesul actorilor din piață pentru tranzacții, atât pe partea de cumpărare, cât și de vânzare, va continua în 2021, dar, având în vedere incertitudinile care guvernează întregul spectru economic pe fondul continuării pandemiei, rămânem prudenți”, a mai spus Radu Dumitrescu.

Piața de M&A din România, în 2020 versus 2019

  • valoare piață (tranzacții cu valoare comunicată): 1,5 miliarde de euro în 2020 versus 1,7 miliarde de euro în 2019;
  • valoare estimată piață (inclusiv tranzacții cu valoare necomunicată): 3,7-4,3 miliarde de euro în 2020 versus 4-4,4 miliarde de euro în 2019;
  • număr tranzacții (inclusiv tranzacțiile cu valoare necomunicată): 91 în 2020 față de 110 în 2019;
  • număr tranzacții cu valoare comunicată: 36 în 2020 față de 24 în 2019;
  • valoare medie (calculată pentru tranzacțiile cu valoare comunicată): 42 de milioane de euro în 2020 față de 52 de milioane de euro în 2019.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2